Vicepreședintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Valeriu Streleț a avut astăzi o întrevedere cu raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova, Petras Auštrevičius, informează CURENTUL.
După întrevedere, Valeriu Streleț a declarat că, PLDM este îngrijorat de ceea ce se întîmplă în RM.
”Suntem îngrijorați de faptul că puterea nu este nici reprezentativă și nici nu are gradul necesar de legitimitate. Suntem îngrijorați de sistemul totalitar de control al instituțiilor statului, care s-a instaurat în RM”,a precizat el.
Totodată, Streleț a menționat că, a vorbit cu Petras Auštrevičius despre perspectivele economice ale anului 2016. ”2016 – nu inspiră prea mult optimism, atît din punct de vedere al activității antreprenoriale și investiționale cît și a situației din sectorul financiar-bancar, indicelui inflației și a altor elemente care vor caracteriza situația economică”, a punctat Streleț.
Valeriu Streleț a mai spus că, PLDM și-a exprimat convingerea că situația actuală poate fi depășită doar prin abordări sincere și prompte. ”Am menționat că, în cazul în care vor încerca să trișeze printre niște reforme de fațadă, s-ar putea să ne trezim cu niște explozii de revoltă socială mult mai puternice decît cele care au fost în 2015. Ne-am exprimat disponibilitatea noastră ca partid parlamentar de opoziție de a ne menține consecvența în implementare agendei de reforme europene. Considerăm că, actuala guvernare are sarcina de a rezolva rapid gravele probleme, care au fost create deliberat tot de către ei”,a conchis Streleț.
Andriana Cheptine