Experiența Ministerului Educației în domeniul prevenirii și combaterii violenței față de copii va fi prezentată în cadrul unei conferințe regionale care se desfășoară la Minsk în perioada 10-11 februarie. Evenimentul este organizat de Biroul Regional UNESCO şi Reprezentanţa UNICEF în Belarus. Conferința reprezintă o platformă de discuții privind prevenirea și combaterea violenței în școli, fiind dedicată schimbului de bune practici în crearea unui mediu protector și sigur pentru toţi copiii în instituțiile de învățămînt, transmite CURENTUL.
Ministerul este reprezentat la seminar de Rodica Josanu, șef al Secției juridice, și Iosif Moldovanu, consultant UNICEF în protecția copilului. Specialiștii ministerului vor împărtăşi rezultatele și provocările unui amplu program de prevenire și combatere a violenței lansat acum doi ani.
Un prim pas în acest sens a fost făcut la 22 februarie 2013, cînd Ministerul Educaţiei a aprobat Procedura de organizare instituţională şi de intervenţie a lucrătorilor instituţiilor de învăţământ în cazurile de abuz, neglijare, exploatare, trafic al copilului.
Acest document obligă angajații instituţiilor de învăţămînt să comunice imediat autorităţilor tutelare locale, organelor de ordine publică și altor instituții cu atribuții în protecția copilului cazurile suspecte sau confirmate de pericol iminent pentru viaţa și sănătatea copilului. Totodată, prin ordinul ministrului Educației, direcțiile raionale/municipale de învățămînt şi instituţiile de învăţămînt general au desemnat coordonatori ai acţiunilor de prevenire, identificare şi referire a cazurilor de abuz, neglijare, exploatare şi trafic al copilului. Acești specialiști raportează semestrial Ministerului Educaţiei şi direcţiilor raionale/municipale de învăţămînt situaţia privind cazurile suspecte de violenţă faţă de copii.
În baza ordinului au fost aprobate instrumentele necesare pentru documentarea şi monitorizarea situaţiei: Registrul şi Raportul de evidenţă a sesizărilor în cazurile de abuz şi neglijare a copiilor.
Ulterior, Guvernul a aprobat, prin hotărîrea nr. 270 din 08.04.2014,Instrucțiunile privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor-victime și potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării și traficului.
Scopul acestui mecanism este asigurarea unei colaborări eficiente între profesioniştii din cele 4 sectoare (asistenţă socială, educaţie, sănătate şi poliţie) pentru depistarea și soluționarea tuturor cazurilor de abuz față de copii.
Adrian Platon