[ X ]
Start demontării panourilor publicitare din oraşul Chişinău. Chirtoacă a făcut o solicitare către pretori!
18 Iulie

Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă a solicitat pretorilor de sector să emită dispoziții privind demontarea tuturor panourilor publicitare de pe străzi, care au termenele autorizațiilor expirate. Solicitarea a fost făcută astăzi, în cadrul Ședinței operative a serviciilor municipale, transmite CURENTUL.

Potrivit șefului Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare, Ion Carpov, toți agenții economici care dețin panouri publicitare cu autorizații expirate au fost informați, atât verbal, cât și prin scrisori, despre necesitatea demontării obiectivelor de reclamă, iar preturile de sector dețin toată informația necesară vizavi de adresele și tipurile de panouri ce urmează a fi scoase de pe străzi, de pe sensurile giratorii și de la intrările în oraș.

E de menționat că pe bd. Dacia au fost demontate peste 80 de obiective de publicitate cu autorizații expirate, inclusiv 20 panouri au fost scoase de înșiși agenții economici.  Potrivit pretorului interimar de Botanica, Oleg Rățoi, pe bd. Dacia au mai rămas 4 panouri de reclamă care aparțin unui agent economic și cu care Primăria se află în prezent în litigiu.

În context, primarul general, Dorin Chirtoacă, a solicitat pretorilor de sector să emită dispoziții privind demontarea tuturor panourilor de reclamă de pe străzi și sensurile giratorii, care au autorizații expirate. „Acestea afectează imaginea orașului, dar și creează probleme de securitate pe străzi”, a mai menționat primarul general.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților