Premierul Iurie Leancă a început şedinţa Guvernului cu reproşuri la adresa Agenţiei Naţionale pentru Reglementări în Energetică (ANRE). Acesta s-a arătat nemulţumit de absenţa de la şedinţă a reprezentantului ANRE, transmite CURENTUL.
„Ei cînd vin, cînd nu vin. E o chestie mai ciudată. Am vrut să discutăm cum interacţionăm noi în general. Am negociat 4 ani cu ANRE să adoptăm o nouă metodologie de calculare a preţurilor la produsele petroliere. În Moldova preţurile se majorează cică pe fundalul deprecierii leului. Se întîmplă în situaţia cînd preţul barilului de petrol a scăzut de la 110 dolari pînă la 97 dolari. La noi în ţară totul este invers”, a declarat Iurie Leancă.
În context, şeful Executivului a venit şi cu o propunere. „Să precizaţi dacă nu vin, să nu vină defel, dar dacă vin, să vină permanent. Scuzaţi-mă pentru aceste emoţii dar nu mereu înţeleg logica comportamentului unor colegi de-ai noştri. Toţi avem responsabilitate”, a conchis Leancă.
Adrian Platon