[ X ]
SPIA a încheiat un Acord de Colaborare cu DNA
11 Februarie

O delegație condusă de către Șeful Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI, Anatolie Postică, a efectuat ieri, 10 Februarie 2015, o vizită de lucru la Direcția Generală Anticorupție a Ministerului Afacerilor Interne al României, transmite CURENTUL.

În cadrul întrevederii părțile au semnat în premieră un Acord de Colaborare care prevede lupta împotriva corupţiei, schimbul de informaţii, bune practici şi dezvoltarea standardelor în activitatea celor două instituții prin cooperare.
Totodată prin semnarea Acordului, angajații SPIA vor avea posibilitatea de a prelua experienţa avansată în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei de la colegii Români și de a face schimb de informaţii în domeniul de responsabilitate pe segmentul zonei comune de frontieră.

“Semnarea Acordului va pune baza unei colaborări productive între cele două Instituții și sunt sigur că atât colegilor din Republica Moldova, cât și nouă angajaților DGA România, ne va fi extrem de utilă experiența obținută de pe urma acestei colaborări”, a declarat Șeful Direcției Generale Anticorupție a MAI al României, Arion Țigănaşu Jănică.

Conducătorul Delegației moldovenești, Șeful Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI, Anatolie Postică, a ținut să mulțumească reprezentanților DGA pentru disponibilitatea de a oferi consultanţă angajaţilor SPIA pe domeniile de activitate convenite în acord.

“Sunt convins că această colaborare va contribui esenţial la ridicarea nivelului profesional al angajaților SPIA și DGA, iar experiența unică acumulată va produce doar efecte pozitive”, a spus acesta.

Schimbul de date şi informaţii între SPIA și DGA va avea loc doar prin respectarea legislaţiilor naţionale ale statelor din care instituțiile fac parte şi prevederilor Acordului dintre Guvernul României, Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind colaborarea în lupta împotriva criminalităţii, semnat la 6 iulie 1999 la Kiev.

Acordul fiind semnat și parafat, a intrat în vigoare în aceiași zi.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților