Șase partide vor accede în viitorul Parlament. Cel puțin acestea sunt datele ce se conțin în Barometrul Opiniei Publice făcut public astăzi, transmite CURENTUL.
Astfel, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, 21% din cei chestionați au spus că își vor da votul pentru PLDM, 21% – PCRM, 18% – PDM, 12% – Patria, 10% – PSRM, 10% – PL.
Autorii sondajului au făcut și o distribuție a mandatelor de deputat. Astfel, în viitorul Parlament PCRM ar putea obține 30 de mandate, PLDM 23-24, PDM – 14-15, Patria – 13-14, PSRM –10-11, PL – 11 mandate.
În context, Arcadie Barbăroșie, director al Institutului de Politici Publice a spus că, cel puțin la momentul de față partidele aflate acum la guvernare se află în dificultatea de a forma o coaliție de guvernare.
Barbăroșie a spus că, trebuie luată în calcul o coaliție largă formată din PLDM-PDM-PCRM.
Autorii sondajului au mai spus că, situația s-ar putea schimba în următoarele zile, avînd în vedere că formațiunile politice vor depune eforturi pentru a convinge alegătorii.
Cristina Pendea