[ X ]
Sondaj: Iată ce partide ar putea accede în viitorul Parlament!
29 Septembrie

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, Partidul Nostru şi Partidul Socialiştilor din Republica Moldova ar acumula cele mai multe mandate. Cel puţin aşa arată rezultatele unui sondaj sociopolitic realizat de Centrul de Investigații Sociologice și Marketing CBS-AXA, transmite CURENTUL.

Astfel, Partidul Nostru ar obţine 12,7% din voturi, iar Partidul Socialiştilor 11,6%.

Partidul Popular European ar aduna 5,5% din sufragii, Partidul Comuniştilor – 5,5%, Partidul Liberal – 5,2%, Partidul Liberal Democrat din Moldova – 4,1%, Platforma DA – 3,9%, Partidul Democrat din Moldova – 3,8%. Pentru alt partid ar vota 3,5%, iar 8,6% din respondenţi nu ar vota deloc. Alte 29,5% au răspuns cu „Nu ştiu”, în timp ce 6,2% nu au răspuns deloc.

Totodată, CBS-AXA a însumat separat şi datele alegătorilor decis, obţinînd următoarele rezultate: Partidul Nostru – 22,8%, Partidul Socialiştilor – 20,8%, Partidul Popular European – 9,9%, Partidul Comuniştilor – 9,9%, Partidul Liberal – 9,3%, Partidul Liberal Democrat din Moldova – 7,3%, Platforma DA – 7%, Partidul Democrat din Moldova – 6,8%. Pentru alt partid ar vota 6,3%.

CURENTUL.md precizează: Sondajul a fost realizat în perioada 10-18 septembrie 2015, pe un eşantion de 1108 persoane. Marja de eroare este de 2,9%.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților