Partidul Social Democrat din Moldova (PSDM) a adresat o solicitare către Platforma parlamentară social-democrată, transmite CURENTUL.
Iată ce conține aceasta:
“Pe data de 27 august 2016, Republica Moldova va sărbători 25 de ani de la aprobarea de către Parlament a legii privind Declarația de independență a Republicii Moldova.
Anume prin acest document, care a proclamat Republica Moldova drept stat suveran, independent și democratic, s-a garantat și exercitarea drepturilor sociale, economice, culturale și a libertăților politice ale tuturor cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv ale persoanelor aparținînd grupurilor naționale, etnice, lingvistice și religioase, în conformitate cu prevederile Actului final de la Helsinki și ale documentelor adoptate ulterior Cartei de la Paris pentru o nouă Europă.
După recunoașterea oficială a statalității și obținerii statutului de membru al Organizației Națiunilor Unite, Republica Moldova, la data de 13 iulie 1995, a devenit membru al Consiliului Europei – prima și cea mai larg răspîndită organizație politică europeană, care cuprinde toate statele continentului european și care are drept scop primar garantarea demnității națiunilor și a cetățenilor Europei prin consolidarea respectării valorilor care ne aparțin: democrația, drepturile omului și preeminența dreptului.
În cadrul Consiliului Europei, la data de 11 iulie 2002, Republica Moldova a semnat Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, care constituie un Tratat unic între state, prin care s-au angajat să contribuie la crearea unui viitor favorabil dezvoltării limbilor. Odată alăturată familiei Cartei, Republica Moldova a decis să protejeze și să promoveze limbile care sunt amenințate de posibilitatea de a deveni marginalizate pe teritoriu său.
Cu regret, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, aflat în acea perioadă la guvernare și care a avut o majoritate parlamentară pe parcursul anilor 2001 – 2009, așa și nu a ratificat Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare ignorînd astfel angajamentele asumate la semnarea acesteia.
În ajunul Zilei Independenței, cu prilejul sărbătoririi aniversării a 25-cea; pornind de la faptul că cetățenii Republicii Moldova trebuie să simtă în realitatea valorile și importanța unui stat suveran și independent; ținînd cont de caracterul multinațional al țării noastre, de tradițiile și valorile culturale ale tuturor etniilor; manifestînd dorința de a pune în aplicare principiile democratice pe toate dimensiunile și de a asigura drepturile tuturor cetățenilor Republicii Moldova în vederea construirii și dezvoltării unui stat unitar și prietenesc SOLICITĂM Platformei parlamentare social-democrate includerea pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului și aprobarea deciziei privind ratificarea Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare.
Suntem convinși, că această decizie va contribui la consolidarea societății, la dezvoltarea statului nostru multi-etnic, precum și la păstrarea și dezvoltarea patrimoniului nostru național”.
Cristina Pendea