Reprezentaţii Organizaţiilor Societăţii Civile nu sunt mulţumiţi de versiunea finală a Legii privind finanţarea partidelor politice. Despre asta au vorbit aceştia în cadrul unei conferinţe de presă, transmite CURENTUL.
Nicolae Panfil, secretarul Coaliţiei civice pentru alegeri libere şi corecte a menţionat că e greu de spus care va fi efectul acestei legi.
„Coaliţia ţine să amintească calea lungă care a fost parcursă de acest proiect de lege foarte important pentru ţara noastră. E bine că a fost adoptat. Nu sîntem întru totul fericiţi cu versiunea finală care a fost adoptată. În grupul de lucru de pe lîngă CEC s-au discutat mai multe subiecte, inclusiv despre micşorarea plafoanelor. Plafoanele aprobate în lege reflectă interesele înguste ale unor partide”, a declarat Panfil.
La rîndul său, Andrei Brighindin, director Evaluare şi Dezvoltare la Fundaţia Est-Europeană, a afirmat că sistemul de finanţare al partidelor politice în Republica Moldova este unul viciat.
„Pentru a redresa aceasta problema, s-a discutat micşorarea plafonului pentru persoane fizice la 20 salarii minime, şi pentru persoanele juridice – 40 salarii minime. Cu regret, constatăm ca aceste sugestii oferite de societatea civilă nu au fost luate în consideraţie. Sîntem extrem de îngrijoraţi, fiindcă mărimea plafonului nu este în conformitate cu scopul propus iniţial”, a punctat acesta.
Totodată, membrii societăţii civile şi-au exprimat speranţa că această lege va aduce rezultate în campania electorală pentru alegerile locale generale care vor avea loc în acest an.
Adrian Platon