[ X ]
Socialiştii susţin iniţiativa liberal-democraţilor: „Așa doresc cetățenii!”
9 Februarie

După ce cîteva ore în urmă Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM)  s-a adresat către toți deputații să semneze inițiativa legislativă cu privire la modificarea Constituției, prin care se propune la revenirea alegerii Președintelui prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, socialiștii și-au exprimat disponibilitatea de a susține inițiativa, transmite CURENTUL.

Liderul PSRM, Igor Dodon a făcut o postare pe o rețea de socializare, în care spune că pentru socialiști este necesar ca inițiativă să dea rezultatul dorit.

Socialiștii, de cîțiva ani, propun insistent modificarea procedurii de alegere a șefului statului, el trebuie ales prin vot direct, de către toți cetățenii. Acum un an și ceva am venit și cu un apel către deputați să susțină inițiativa noastră, un proiect de lege, de a opera modificările necesare la nivel parlamentar. Am spus că suntem gata să colaborăm cu orice fracțiune pe acest subiect. Acum aflu că PLDM vine cu aceeași inițiativă. Ei bine, dacă nu au dorit să susțină inițiativa noastră de mai demult, nu e o problemă. Noi o vom susține pe a lor. Important e să meargă până la capăt, să nu cedeze, ca de atîtea ori în trecut”, a scris el.

Totodată, Igor Dodon a subliniat că, ”Președintele Republicii Moldova trebuie ales prin vot direct. Așa doresc cetățenii, așa e mai bine pentru țară”.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților