Șeful Fracțiunii Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Ion Ceban, a înregistrat astăzi, o decizie privind convocarea ședinței extraordinare a Consiliului Municipal Chișinău (CMC), dar și ordinea de zi și proiectele de decizii pentru data de 3 septembrie 2015, ora 10.00, informează CURENTUL.
Ion Ceban a declarat că, ceva timp în urmă au solicitat fracțiunilor din CMC să ia o atitudine în acest sens, dar și săptămîna trecută s-au adresat Primarului și Viceprimarului, așa cum prevede legea, ca ei să convoace ședința, însă fără rezultat.
”Le-am solicitat ca pînă pe data de 25 august, ora 10.00, să ne prezinte ordinea de zi și cum văd ei, ca ședința să fie convocată pentru data de 3 septembrie, însă nu am primit nici un răspuns. Respectiv, așa cum prevede legea, 1/3 din consilieri municipali, cei din fracțiunea PSRM, astăzi, au înregistrat decizia de convocare ședinței CMC”, a precizat el.
Totodată, Ion Ceban a menționat că, ordinea de zi rămîne neschimbată.
”Nu avem timp de pierdut, sunt foarte multe probleme care urmează a fi rezolvate. Ordinea de zi rămîne aceeași: situația din învățămîntul preșcolar, moratoriu pe construcții problematice, situația din domeniul sănătății, comisiile nemijlocit consultative pentru a putea examina orice proiect de pe ordine de zi, anularea majorării tarifele. Acestea ar fi cîteva subiecte, ordinea de zi este deschisă pentru a fi completată, nu sunt subiecte cu caracter politic, țin de problemele zi cu zi ale cetățenilor”, a mai adăugat socialistul.
Andriana Cheptine