Deputații Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) au depus astăzi, la Curtea Constituțională (CC), o sesizare pentru interpretarea Constituției, referitor la faptul dacă președintele Parlamentului, Andrian Candu, încalcă dreptul constituțional al deputatului la inițiativă legislativă.
Deputatul Vladimir Țurcan a declarat că, PSRM vrea un răspuns clar de la CC, dacă este asigurat în Parlamentul R. Moldova în plină măsură realizarea dreptului constituțional a deputatului la inițiativă legislativă.
”Cu regret astăzi, în Parlament, s-a creat o practică vicioasă, în opinia noastră, cînd Președintele Parlamentului în mod unilateral, de sine stătător, decide care inițiativă legislativă poate fi inclusă în procedura legislativă, care poate fi examinată în mod de urgență sau nu. Sunt chiar cazuri cînd inițiativele legislative se remit autorilor fără examinarea în Parlament. Uneori nu se pune la vot includerea inițiativei pe ordinea de zi”, a precizat el.
Totodată, Țurcan a menționat că, PSRM consideră că, această practică este una anticonstituțională.
”Solicităm ca, CC să se expună dacă aceste acțiuni sau inacțiuni ale Președintelui Parlamentului pot fi tratate ca uzurparea puterii legislative de stat. Dacă – nu, pot fi oare văzute ca un abuz al atribuțiilor de serviciu”, a adăugat deputatul.
Andriana Cheptine