[ X ]
Socialiştii au „atentat” la poziţia liberal-reformatorilor. „Este pentru prima dată”
4 Iunie

Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova şi Partidul Democrat sînt cele mai influente partide politice a lunii mai 2014. Cel puţin aşa arată datele Topului celor mai influente partide politice a lunii trecute, realizat de Institutul de Analiză şi Consultanţă Politică “Politicon”, transmite CURENTUL.

Pe locul 4 s-a situat Partidul Liberal. Următoarele două locuri sînt împărţite de Partidul Liberal Reformator şi Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, din motiv că au acumulat acelaşi punctaj.

„Pentru prima dată în „TOP 10” poziția a cincea este disputată, la egalitate de puncte, de liberal-reformatori și de socialiști. PLR continuă să rămînă în zona incertitudinii electorale, ba mai mult, a permis PSRM să atenteze la locul ocupat de el, timp de un an de zile, în TOP 10″, a spus directorul Politicon, Anatol Ţăranu.

Poziţia a 7-a i-a revenit Mişcării Populare „Antimafie”. Aceasta este urmată în top 10 de Partidul Popular din Republica Moldova, care ocupă locul 8.

Încheie clasamentul Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social Democrat din Moldova.

Curentul.md precizează că la realizarea topului lunii mai 2014 au participat 27 de experți.

Adrian  Platon

Inapoi la arhiva noutaților