[ X ]
Situația politică în capitală înainte de alegerile locale generale
3 Ianuarie

La jumătatea anului 2015 în Republica Moldova vor avea loc alegeri locale generale, iar principala miză în cadrul acestora, evident, va fi funcția de primar general al municipiului Chișinău. Or, această funcție reprezintă nu doar o excelentă tribună politică, ci presupune și acces la resurse administrative, financiare și umane.

Practica scrutinelor precedente arată că partidul care deține funcția de primar general al capitalei devine unul din principalele partide ale țării cu o apreciabilă prezență parlamentară. De aceea, dat fiind cele menționate, este logic să presupunem că lupta pentru Primăria capitalei va fi una aprigă.

Judecînd după rezultatele alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014, formațiunea care se bucură de cea mai mare susținere în rîndurile locuitorilor capitalei este Partidul Socialiștilor. Acesta a acumulat 22,2% (100 198 voturi) din totalul de 464 296 voturi ale cetățenilor care au participat la votare. Acest succes al socialiștilor se explică atît prin buna poziționare a partidului la nivelul întregii țări, cît și prin rating-ul personal al liderului formațiunii, Igor Dodon, care, la alegerile precedente, a candidat la primăria capitalei și a fost la un pas de a ajunge primar general. În plus, în ultimii ani Igor Dodon a participat activ, prin intermediul fundației „Soluția”, la rezolvarea problemelor cu care se confruntă locuitorii capitalei.

Este absolut evident că acel candidat pe care-l vor înainta socialiștii (indiferent că va fi Igor Dodon sau altcineva) va fi cotat cu șanse reale de a ajunge primar al capitalei. Cu atît mai mult că, în turul doi (dacă se va ajunge la un astfel de scenariu), el, cel mai probabil, va fi susținut și de electoratul comunist, care pur și simplu nu va dori ca la cîrma capitalei să vină reprezentantul unui partid de dreapta sau de centru-dreapta.

Anterior, comuniștii erau poziționați mult mai bine în capitală, iar candidatul lor era creditat cu șanse reale de a învinge în alegeri. Creșterea ponderii socialiștilor, dar și pasivitatea de care au dovadă comuniștii în ultimul timp, însă le-au adus, în alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, un rezultat destul de modest în capitală – 11,63% (52 513 voturi). Declinul de imagine și de rating al comuniștilor nu le permite să spere acum că vor fi unul din jucătorii de bază în alegerile locale din capitală. Aceasta, desigur, dacă nu vor identifica un candidat sau o soluție-minune care să schimbe radical datele problemei.

A doua ca pondere formațiune (după socialiști) în preferințele alegătorilor din capitală, judecînd după rezultatele recentelor alegeri parlamentare, este Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), care a acumulat 21,55% (97 275 voturi). Liberal-democrații sînt urmați la mică distanță de Partidul Liberal, pentru care au votat, în alegerile parlamentare, 19,13% (86 339 voturi). Ambele aceste formațiuni se plasează, în linii mari, pe același segment de electorat în capitală, iar scrutinele precedente au scos în evidență un aspect destul de interesant: în cadrul alegerilor parlamentare, PLDM obține în capitală mai multe voturi decît PL, iar în cadrul alegerilor locale – situația se inversează. De aceea, putem presupune că acum anume candidatul PL va fi cel care va da lupta de bază cu exponentul socialiștilor (cu atît mai mult dacă acest candidat va fi din nou actualul primar, Dorin Chirtoacă), iar PLDM, în cadrul unui eventual tur doi, va juca același rol pentru PL ca și comuniștii pentru socialiști.

Atunci cînd vorbim de alegerile primarului capitalei, nu putem neglija nici ponderea Partidului Democrat. La precedentele alegeri parlamentare, democrații au acumulat  9,97% (45 007 voturi), acesta fiind cel mai bun rezultat înregistrat vre-odată de acest partid în capitală. PD va intra în joc ca și pretendent serios la funcția de primar al capitalei doar dacă va reuși să identifice un candidat-surpriză, iar trendul de creștere a ratingului său în capitală se va păstra.

Desigur, și alte partide vor avea candidați și, posibil, vor fi și unii candidați independenți, dar principalii actori politici în alegerile din capitală vor fi anume cei cinci menționați mai sus. Dat fiind fărîmițarea excesivă atît a segmentului de stînga a eșichierului politic, cît și acelui de centru-dreapta, cel mai probabil, primarul capitalei va fi ales în turul doi de scrutin. Iar urmînd logica celor expuse mai sus, cele mai multe șanse de a ajunge în turul doi le vor avea exponenții socialiștilor și liberalilor, dacă, desigur,între timp nu vor interveni careva circumstanțe care vor schimba simțitor datele problemei. Deja în turul doi, votul nu va mai fi unul politic, ci, cel mai probabil, geopolitic, iar care opțiune va prevala, este greu de spus. Cel puțin la această etapă…

Dumitru Spătaru

Inapoi la arhiva noutaților