Serafim Urechean, fostul lider al Alianţei „Moldova Noastră”, care actualmente este Preşedinte al Curţii de Conturi a Republicii Moldova, ar putea reveni în politică.
După cum relatează CURENTUL cu referire la surse care au solicitat anonimatul, el s-ar putea regăsi în Partidul Regiunilor, care este condus de Mihail Formuzal. Sursele afirmă că negocierile în acest sens au început deja.
La precedenta şedinţă de Guvern, cei doi politicieni au fost surprinşi discutînd amical la teme care au rămas secret pentru presă.
De notat că în perioada cînd Serafim Urechean era primar general al municipiului Chişinău, iar Mihail Formuzal – primar al oraşului Ceadîr-Lunga, cei doi erau în relaţii foarte bune. În ajunul alegerilor parlamentare din 2005, s-a discutat la modul serios despre posibila participare a lui Mihail Formuzal pe listele blocului electoral „Moldova Democrată”, condus de Serafim Urechean, proiect care a rămas doar la nivel de intenţii.
Deocamdată, nici unul dintre cei doi politicieni nu a făcut careva declaraţii oficiale la tema negocierilor pe care le poartă.
Cristina Pendea