Se ştie deja că în luna mai Republica Moldova va obţine la modul practic regim liberalizat de vize, iar pînă în luna iunie urmează să fie semnat Acordul de Asociere Uniunea Europeană – Republica Moldova. Declaraţii în acest sens au fost făcute şi de oficialii de la Bruxelles, şi de politicienii de la Chişinău, însă dincolo de euforia cu care abordează această temă partidele de la guvernare, dar şi de ostilitatea cu care o tratează actuala opoziţie, mai există un factor foarte important. Şi mai jos voi încerca să explic ce am în vedere.

Nu este un secret că actuala coaliţie de guvernare democratică şi pro-europeană (a treia la număr) a fost creată anume pentru ca Moldova să obţină regim liberalizat de vize şi să fie semnat Acordul de Asociere UE-RM. Acesta a fost şi principalul motiv care a stat la baza înţelegerii din luna mai a anului trecut dintre PLDM, PD şi PLR şi care s-a soldat cu crearea unei noi coaliţii. Eu sînt departe de gîndul că respectivii politicienii s-au gîndit atunci strict la interesele ţării şi admit că în prim plan au fost puse interesele de partid. Însă, atunci, în mod straniu, interesele ţării şi cele de partid au coincis. Or, formaţiunile care au constituit Coaliţia pro-europeană înţelegeau că, în caz de alegeri anticipate, pur şi simplu nu vor avea cu ce veni în faţa alegătorilor şi nu le vor putea explica cu ce s-au ocupat patru ani, dacă nu au reuşit să asigure condiţii de stabilitate măcar pentru parafarea Acordului de Asociere cu UE. Atunci, un rol nu mai puţin important l-a jucat şi poziţia oficialilor europeni, care înţelegeau de minune că nimeresc într-o situaţie destul de proastă dacă ratează proiectul Moldova în care au investit enorm în ultimii ani. Iar aceasta ar fi fost o lovitură grea pentru europeni, mai ales că şi alegerile europarlamentare nu sînt departe. Astfel, europenii au depus un efort oarecare, iar PLDM, PD şi PLR au făcut cîte un pas în urmă şi au acceptat unele compromisuri în speranţa că acestea se vor justifica ulterior. Ca urmare, Moldova a parafat în toamnă Acordul de Asociere, iar europeni au finalizat toate procedurile pentru liberalizarea vizelor pînă la alegerile europarlamentare şi pentru semnarea Acordului de Asociere pînă în iunie. Mai departe însă lucrurile se complică.

În primul rînd, va dispărea motivaţia pentru ca partidele aflate acum la putere în Moldova să mai fie împreună. Or, următoarea ţintă este una iluzorie şi aici am în vedere obţinerea unei perspective de aderare clare de către Republica Moldova. Aceasta pentru că, indiferent de declaraţiile care se fac, nimeni nu poate spune cu certitudine care va fi configuraţia puterii în Uniunea Europeană după alegerile europarlamentare din acest an şi care va fi atitudinea noii conduceri faţă de extinderea UE, în general, şi faţă de Republica Moldova, în particular. În al doilea rînd, chiar dacă e să admitem că noua conducere a UE va avea aceeaşi politică faţă de Republica Moldova, o decizie privind perspectiva de aderare a ţării noastre va fi luată nu mai degrabă de toamna anului curent. Or, pînă atunci europenii vor avea destule pe cap, deoarece vor fi în perioada postelectorală cînd multe lucruri vor trebui reaşezate. Şi chiar dacă vor lua o decizie cît de repede posibil, Moldova va fi deja în campania electorală, perioadă în care politicienii noştri vor avea alte priorităţi.

În al doilea rînd, chiar dacă ar fi să admitem varianta ideală că, ţinînd cont de specificul situaţiei din regiune, noua conducere a UE ar lua, imediat după alegerile europarlamentare o decizie privind perspectiva de aderare a Republicii Moldova, oricum aceasta va rămînea o decizie suspendată şi fără efecte imediate asupra comportamentului clasei politice de la Chişinău. Or, procesul de aderare propriu-zis, care va începe după obţinerea perspectivei de aderare, este unul de durată (potrivit unor estimării – de minimum opt ani) şi nimeni nu va risca să purceadă la implementarea lui imediat, ştiind că în cîteva luni avem alegeri şi toate eforturile în acest sens se pot dovedi în van.

În al treilea rînd, e vorba de aceleaşi alegeri parlamentare despre care am pomenit mai sus, în cadrul cărora politicienii vor vorbi de lucruri despre care vor să audă oamenii, iar pe cele mai puţin plăcute le vor trece la tăcere. Din acest punct de vedere, probabil se va vorbi mult despre faptul că de acum moldovenii pot călători fără vize în Europa, uneori se va aminti şi de semnarea Acordului de Asociere (dar, destul de prudent pentru că pentru majoritatea populaţiei acest Acord continuă să rămînă o mare enigmă) şi cam atît. Despre perspective se va vorbi însă doar în termeni generali. Aceasta pentru că nimeni mai bine decît politicienii noştri, inclusiv cei de la guvernare, nu ştie că, potrivit sondajelor, atractivitatea ideii de integrare europeană a scăzut cu mult şi nu are sens să vorbeşti despre ceea ce displace oamenilor tot mai mult.

Dat fiind cele spuse mai sus, putem afirma că, după semnarea Acordului de Asociere cu UE, vor dispărea toate premisele (interne şi externe), toate motivele care ţineau împreună partidele actualei coaliţii de guvernare. Cu alte cuvinte, semnarea Acordului va fi egală cu moartea Coaliţiei. Dacă, desigur, politicienii de la guvernare nu au şi alte planuri despre care muritorii de rînd nu au de unde să ştie, cum ar fi, spre exemplu, participarea în comun la următoarele alegeri parlamentare…

Dumitru Spătaru