Ședința de astăzi de la Curtea de Apel Chișinău în dosarul primarului de Orhei, Ilan Șor, președinte al Mișcării social-politice Ravnopravie, a fost amînată pentru data de 5 august, transmite CURENTUL.
Procurorul a comunicat că, ședința a fost amînată din cauză că Ilan Șor nu a putut participa la ședință deoarece i s-a făcut rău.
„Acuza anumite dureri, dar nu știm sigur despre ce este vorba. Credem că este o tactică a apărării, așa cum au prezentat doar încheierea unei clinici internaționale”, a precizat procurorul.
Pe de altă parte, avocații lui Ilan Șor au menționat că a fost chemată ambulanța la Curtea de Apel pentru că primarul de Orhei acuza dureri de inimă.
„Detenția îi face rău și se simțea rău în timpul ședinței. Noi am prezentat investigația unei clinici internaționale, care arată că Ilan Șor este la evidență cu boli de inimă”, a precizat apărătorul.
Amintim că, astăzi urma să aibă loc şedinţa Curţii de Apel Chişinău în cadrul căreia să fie examinată contestaţia avocaţilor lui Ilan Şor, care nu sînt de acord cu încheierea Judecătoriei sectorului Buiucani privind prelungirea mandatului de arest preventiv pe numele lui Ilan Şor cu încă 30 de zile.
Următoarea ședință va avea loc vineri, 5 august 2016, începînd cu ora 11.00.
Cristina Gurez