[ X ]
Şedinţa de astăzi a Parlamentului a început cu un minut de reculegere
18 Iulie

Deputaţii moldoveni au început şedinţa de astăzi a Parlamentului cu un moment de reculegere în memoria victimelor accidentului aviatic produs ieri în Ucraina, transmite CURENTUL.

Propunerea a venit din partea deputatului liberal-democrat Valeriu Ghileţchi, care a fost acceptată ulterior de speaker-ul Igor Corman.

„Consider că avem datoria morală să ţinem un minut de reculegere în memoria celor 298 de persoane nevinovate, care şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii avionului de pe cursa Amsterdam- Kuala Lumpur, ieri, în Ucraina”, a declarat Valeriu Ghileţchi.

CURENTUL.md precizează că un Boeing 777 al companiilor aeriene din Malaysia s-a prăbușit, ieri, în regiunea Donbas. La bordul avionului se aflau 298 de persoane, dintre care: 154 de olandezi, 27 de australieni, 23 malaezienii, 11 indonezieni, 6 britanici, 4 germani, 4 belgieni, 3 filipinezi si un canadian. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, la lista pasagerilor nu s-a regăsit nici un cetăţean moldovean.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților