Secretariatul Parlamentului anunță o reducere a numărul funcțiilor de conducere și ajustarea statutului subdiviziunilor. Biroul permanent al Parlamentului a aprobat, recent, noua structură și efectivul-limită ale Secretariatului Parlamentului, conform căreia efectivul de personal al Secretariatului va fi redus cu 63 de unități, informează CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă emis de către Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova, această diminuare a numărului de angajați reprezintă o reducere de 15,1 la sută din numărul total de unități. Totodată, funcțiile de conducere în subdiviziunile distincte ale Secretariatului Parlamentului s-au redus cu 16 unități de personal.
”Efectivul de personal va fi unul mai compact, dar, în același timp, capabil să îndeplinească obiectivele stabilite privind asigurarea bunei funcționări ale organelor de lucru ale Parlamentului”, a menționat Secretarul general al Parlamentului, Tamara Gheorghița.
Recent, deputații au modificat și Regulamentul Parlamentului în vederea eficientizării procesului de asigurare a gestiunii resurselor umane și celor bugetare, a activității financiar-economice a Parlamentului.