Practic nimeni nu se mai îndoieşte de faptul că, chiar dacă se va reuşi învestirea în funcţie a unui nou Guvern, acesta, la fel ca şi precedentele două, va avea un mandat scurt – pînă în primăvara anului viitor. Atunci, în opinia unor analişti, vor ar urma să fie aibă fie alegeri parlamentare anticipate, fie negocieri în adevăratul sens al cuvîntului în vederea creării unei veritabile majorităţi parlamentare şi învestirii unui Guvern ce va fi în funcţie minimum doi ani şi jumătate. Dar, apare o întrebare logică: dacă oricum se va merge pe calea anticipatelor sau a creării unei anumite majorităţi parlamentare în primăvară, de ce trebuie învestit acum în funcţie un Guvern pentru doar cîteva luni? De ce nu se alege acum una din cele două căi menţionate ca să nu mai pierdem timp pînă în primăvară? La aceste întrebări voi încerca să dau răspuns în rîndurile de mai jos.

Înainte de a descrie posibile scenarii, aş vrea să fac o remarcă de ordin general: eventualul nou Guvern (minoritar, tehnocrat sau exponent al unei majorităţi încropite în grabă, instabile şi vremelnice) va avea nişte scopuri clar stabilite de cei ce vor sta în spatele său şi pe care un alt Guvern (ce ar urma să fie învestit deja în 2016) nu va avea cum să le facă faţă.

În primul rînd, acest eventual Guvern provizoriu va trebui să-şi asume povara furiei populare. Or, Moldova continuă să fie cuprinsă de proteste (atît cele ale Platformei DA, cît şi cele ale PSRM şi PN), iar, ca urmare a creşterii tarifelor la energie electrică şi gaze naturale în plină iarnă, aceste proteste ar putea lua amploare, ca urmare a sporirii nemulţumirii cetăţenilor. În aceste condiţii, e nevoie de un Guvern de sacrificiu, de un Guvern al „ţapilor ispăşitori”, de un Guvern care ar putea fi jertfit fără mari regrete şi fără pierderi de imagine de către acei ce vor sta în spatele apariţiei lui.

În al doilea rînd, noul Guvern va trebui să „arunce praf” în ochii europenilor, inclusiv a României, şi a FMI, care să reia finanţarea Republicii Moldova. Or, fără finanţări din exterior, Republica Moldova nu are cum să reziste mai mult de cîteva luni, colapsul fiind inevitabil. Acest Guvern ar trebui să-şi asume inclusiv şi enormele prejudicii de imagine care vor surveni inevitabil ca urmare a condiţiilor impuse de FMI. Or, deja la această etapă este clar că, fără schimbări radicale, destul de dureroase din punct de vedere social, Moldova nu are cum să obţină un nou ajutor financiar din partea FMI.

În al treilea rînd, tot mai mult se vorbeşte despre noi cedări a bunurilor statului (privatizare, concesionare etc.), în context fiind vehiculate denumiri de întreprinderi destul de importante. De fapt, dacă e să o spunem mai direct este vorba practic de aproape toate întreprinderile de stat cît de cît atractive care au mai rămas în Republica Moldova. Un asemenea proces, cu toate posibilele consecinţe, şi le poate asuma doar un Guvern care nu are ce pierde, un Guvern care nu decide nimic la modul practic şi nu se gîndeşte deloc nici la viitorul său politic, nici la viitorul ţării, un Guvern captiv, care are o singură funcţie – să execute ceea ce i se spune fără a intra în esenţa proceselor.

În al patrulea rînd, în faţa noului Guvern va sta alt scop extrem de clar – distribuirea resurselor administrative şi a sferelor de influenţă în vederea următorului scrutin parlamentar anticipat. Iar un prim pas în acest sens va fi eliminarea liberal-democraţilor din toate structurile administraţiei publice centrale şi concentrarea resurselor administrative (mai bine zis, reîmpărţirea lor) între alte partide de pe acelaşi segment de electorat pentru ca acestea să aibă pîrghii de influenţă suplimentare în alegeri. Acum, în condiţiile în care liberal-democraţii rămîn în structurile executive (fie chiar şi doar în exerciţiul funcţiei) este extrem de periculos (pentru oponenţii lor) să declanşeze mecanismul alegerilor parlamentare anticipate.

În al cincilea rînd, noul Guvern va avea misiunea de a pregăti terenul pentru o coaliţie de guvernare de centru-stînga (fie că aceasta va fi constituită în primăvara anului viitor, fie după eventuale alegeri parlamentare anticipate). Or, la acest moment, în lumina rezultatelor alegerilor parlamentare de acum un an, este periculos să se recurgă la o coaliţie de centru-stînga. Căci, electoratul s-a exprimat clar şi în acele alegeri, dar şi în cele locale generale din acest an, pentru continuarea cursului pro-european. Un eventual nou Guvern, declarat pro-european, în condiţiile în care ar urma scenariile descrise mai sus, ar compromite iremediabil partidele pro-europene şi cursul pro-european, ar aduce oamenii într-o situaţie în care ar exclama: „Mai rău nu poate să fie! Să vină măcar şi dracul la putere numai pe aştia să nu-i mai văd!”.

Poate că există şi alte posibile scopuri ce vor fi puse în faţa unui eventual nou Guvern, dar şi cele menţionate mai sus sînt suficiente pentru a ne permite să ne facem o impresie de ordin general şi să ne dăm seama ce vremuri ne aşteaptă în viitorul apropiat.

Dumitru Spătaru