Urmărind evoluţia evenimentelor din ultimele luni din ţara vecină, fără să vreai ajungi la concluzia că există prea multe asemănări cu unele evenimente ce au avut loc în ultimii ani la noi. Desigur, nu este vorba despre vărsările de sînge (şi slavă Domnului), dar în rest sînt o mulţime de elemente care ne duc la gîndul că ceea ce se întîpmlă acum în ţara vecină s-a testat anterior la noi.

În primul rînd, în acest context merită menţionată campania de nesupunere civică organizată de comunişti acum cîţiva ani. În cadrul acelei campanii, mai multe autorităţi locale, controlate de reprezentanţi ai opoziţiei comuniste, au adoptat declaraţii de nesupunere autorităţilor centrale, pe care ei le considerau nelegitime. În Ucraina, de asemenea, o parte din autorităţile locale au adoptat decizii de nesupunere şi nerecunoaştere a noilor autorităţi de la Kiev. Însă, spre deosebire de Moldova, în ţara vecină s-ar mers mai departe, adoptîndu-se inclusiv şi un şir de decizii cu caracter separatist.

În al doilea rînd, în context trebuie amintită aşa-zisa revoluţie de catifea a comuniştilor, care a scindat societatea moldovenească în două tabere distincte şi încă nu se ştie cu ce s-ar fi terminat această „revoluţie” dacă autorităţile nu mobilizau susţinătorii ideii de integrare europeană la acţiunea din 3 noiembrie 2013. Acea acţiune a demonstrat că, cel puţin la capitolul organizarea evenimentelor cu caracter de masă, partidele de la guvernare sînt mai bune decît comuniştii. În Ucraina, iarăşi s-a mers mai departe, victime ale violenţelor devenind iniţial susţinătorii ideii de integrare europeană, iar ulterior – manifestanţii pro-ruşi.

În al treilea rînd, trebuie menţionate acţiunile de protest organizate de comunişti şi de Congresul civic la începutul anului 2012. Atunci, comuniştii şi adepţii lor, inclusiv deputaţi în Parlament au intrat de nenumărate ori în instituţiile statului pereclitînd buna activitate a acestora. Chiar dacă au fost mici incidente, în Moldova, spre deosebire de Ucraina, cei care intrau abuziv în instituţiile statului se retrăgeau rapid, parcă testînd capacitatea forţelor de ordine şi a autorităţilor de a reacţiona la situaţii de acest gen.

În al patrulea rînd, poate fi invocată campania organizată de opoziţia comunistă cu scopul de a impune un nou drapel de stat. Situaţii similare s-au înregistrat şi în Ucraina, forţe din regiunile controlate la un moment dat de separatişti încercînd să impună o nouă simbolică de stat.

În al cincilea rînd, nu trebuie trecut cu vederea nici referendumul din Găgăuzia, rezultatele căruia vin să sugereze că regiunea îşi rezervă dreptul de a-şi decide singură soarta de mai departe în cazul în care Moldova îşi pierde suveranitatea. Şi în Crimeea s-a organizat un referendum la scurt timp după cel din Găgăuzia. Şi în Crimeea majoritatea populaţiei a luat o decizie favorabilă Rusiei, exact ca şi în Găgăuzia. La noi însă, slavă Domnului, cel puţin deocamdată nu s-a mers mai departe de anunţarea rezultatelor referendumului, lucru care, din păcate, s-a întîmplat în Crimeea.

În al şaselea rînd, nu trebuie trecută cu vederea nici situaţia Transnistriei, care încă în 2006 a „testat” scenariul din Crimeea, optînd pentru recunoaşterea independenţei sale cu ulterioara aderare la Rusia. Activizarea Tiraspolului pe această filieră în ultima perioadă şi invocarea tot mai des a rezultatelor acelui referendum, demonstrează că şi aici e mai mult decît o coincidenţă.

În al şaptelea rînd, merită menţionată şi situaţia din Taraclia unde a fost convocată recent o adunare generală a bulgarilor din Moldova, care au început deja să ceară un anumit grad de autonomie culturală, totodată pledîndu-se pentru intrarea acestui raion în componenţa autonomiei găgăuze. Şi în Transnistria acum mai bine de două decenii s-a pornit de la solicitarea unei largi autonomii culturale şi ştim unde s-a ajuns. Iar dacă raportăm ceea ce se întîmplă în Taraclia la situaţia unor regiuni din Ucraina, vedem foarte multe puncte comune. Or, şi acolo unele localităţi importante se manifestă mai moderat, cerînd anumite drepturi suplimentare, şi parcă dînd impresia unor bombe cu efect întîrziat.

În al optulea rînd, nu trebuie trecută cu vederea nici activizarea anterioară a municipiului Bălţi, care a cerut un şir de privilegii suplimentare şi un alt statut. Autorităţile centrale au trebuit atunci să facă anumite cedări pentru a nu permite tensionarea situaţiei în continuare. În lumina ultimilor evenimente din Ucraina, nu este exclus că atunci la Bălţi a avut loc un test al autorităţilor centrale, în baza căruia s-au făcut anumite concluzii atît pentru Moldova, cît şi pentru ţara vecină.

Acestea sînt doar cîteva exemple care arată că multe din elementele ce au stat la baza evenimentelor din Ucraina s-au regăsit anterior şi în politica internă a Republicii Moldova. Întrebarea este acum dacă se vor limita regizorii evenimentelor din Ucraina doar la acele teste făcute anterior în Moldova sau vor importa unele elemente noi din Ucraina şi le vor aplica aici. Căci, nu este exclus că, după ce Moldova a fost într-un fel un poligon de testare a anumitor tehnologii pentru Ucraina, acum lucrurile se pot inversa.

Dumitru Spătaru