Acum 7 ani, pe data de 29 iulie 2009, în Republica Moldova au avut loc alegeri parlamentare anticipate, care, în premieră după mai bine de opt ani de dominaţie comunistă absolută, au fost cîştigate de forţele democratice. Atunci, cele patru partide de orientare democratică ce au acces în Parlament (PL, PLDM, PD şi AMN) au obţinut împreună 53 de mandate din 101, iar la scurt timp au constituit o coaliţie de guvernare democratică, care a declarat integrarea europeană, democratizarea ţării şi implementarea reformelor drept priorităţi absolute ale sale.
Prima perioadă lucrurile au mers destul de bine. La mai puţin de două luni de guvernare comună a forţelor democratice, Executivul a reuşit să convingă FMI (avînd în program de stabilizare şi relansare economică bine structurat) să încheie un nou acord cu Republica Moldova (în valoare de aproape 600 milioane de dolari SUA şi care a intrat în vigoare la finele lui ianuarie 2010). Graţie acelui acord, s-a reuşit nu doar evitarea default-ului (la momentul preluării puterii de către forţele democratice, deficitul bugetar era de 15-16% din PIB), dar şi să se depăşească criza economică (potrivit FMI – în martie 2010) şi deja în primul an de guvernare să se obţină o uşoară creştere economică.
S-a manifestat bine noua guvernare şi în planul integrării europene. Deja în octombrie 2009, UE se declarase disponibilă să treacă la un nou nivel de colaborare cu RM şi, în rezultat, în ianuarie 2010, Moldova şi UE au demarat negocierile pe marginea Acordului de Asociere, iar în iunie 2010 – pe marginea Acordului de liberalizare a vizelor.
Progrese au fost şi în relaţia cu partenerii de dezvoltare, în martie 2010 Moldova reuşind să obţină un sprijin din exterior fără precedent – Programul „Rethink Moldova” în valoare totală de 2,6 miliarde de dolari SUA.
Tot în acea perioadă, au fost înregistrate astfel de succese ca: semnarea Programului „Compact” în valoare de 260 milioane dolari SUA (destinat reabilitării a 93 km de drum naţional din RM şi a unor importante sisteme de irigare), reluarea procesului de negocieri privind reglementarea problemei transnistrene (după o pauză de şase ani), implementarea unui nou sistem de asistenţă socială, redresarea situaţiei legate de inundaţiile din lunca Prutului etc.
Probabil, unicul eşec al forţelor democratice din acea perioadă a fost incapacitatea de a alege noul şef al statului. Unii analişti mai atrag atenţie şi asupra divergenţelor dintre cele patru partide membre ale coaliţiei de guvernare ce încep să se facă tot mai des simţită în acea perioadă. Oricum, realizările menţionate mai sus ajută forţele democratice să obţină din nou victoria în alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010 şi să constituie o nouă coaliţie de guvernare (de data aceasta fără AMN).
Dar, aici partea frumoasă a poveştii ia sfîrşit. Chiar dacă în anii următori Moldova a continuat integrarea europeană (în 2014 a obţinut şi Acord de Asociere cu UE, şi Acord de liberalizare a vizelor), eforturile în vederea reintegrării ţării, dar şi implementarea proiectelor cu sprijinul partenerilor externi, manifestările negative au prevalat asupra celor pozitive.
Deja în 2011 izbucneşte primul mare scandal în coaliţia de guvernare democratică, care are la bază atacul raider din sistemul bancar. Tot atunci, Premierul Vlad Filat are prima adresare către cetăţeni în care scoate la iveală gravele probleme legate de activitatea coaliţiei de guvernare. Ultimele luni ale anului 2011 şi primele luni ale anului 2012 sînt marcate profund de incapacitatea Parlamentului de a alege un nou Preşedinte al RM (aceste căutări finalizează cu succes abia în martie 2012), iar a doua parte a acestui an scoate din nou în prim plan gravele disensiuni dintre partidele membre ale coaliţiei.
Începutul anului 2013 pune şi începutul unei crize politice de amploare. Scandalul „Pădurea Domnească”, interceptarea şi publicarea unor convorbiri telefonice ale unor demnitari de rang înalt, arestul şefului Fiscului, percheziţiile la Guvern şi la Fisc, demisia Procurorului General, demisia şefului de la „Moldsilva”, demiterea prim-vicepreşedintelui Parlamentului, demiterea Guvernului, demiterea Preşedintelui Parlamentului, „cochetările” unor partide democratice cu comuniştii în vederea depăşirii crizei politice, decizia Curţii Constituţionale din 22 aprilie 2013 etc. – toate acestea au creat un tablou dezolant, dezgustător, care a arătat adevărata faţă a forţelor politice ce se declarau pro-europene, democratice. Deziluzia din societate a fost una de proporţii, lucru atestat de mai multe sondaje de opinie la acea perioadă.
Totuşi, în 2013 s-a reuşit evitarea alegerilor parlamentare anticipate, prin învestirea Guvernului Leancă, care a însemnat şi ruperea în două a unui partid democratic (PL), dar şi trimiterea liberalilor în opoziţie. Învestirea Guvernului Leancă a creat doar iluzia revenirii la normalitate. După cum s-a văzut ulterior, acest Guvern a fost paravanul perfect care a acoperit furtul miliardului din sistemul bancar şi mai mult chiar, a „legalizat” acoperirea acelui furt din rezervele Băncii Naţionale. Iar atunci cînd a ieşit în vileag furtul miliardului, dezamăgirea oamenilor faţă de forţele democratice a crescut şi mai mult.
Totuşi, în alegerile parlamentare din 2014 (cînd încă nu se ştia despre furtul miliardului) cetăţenii au mai acordat o dată vot de încredere partidelor democratice. Dar, în loc să perceapă mandatul acordat de cetăţeni ca pe ultima şansă de a reveni la normalitate, partidele declarate pro-europene şi democratice au declanşat un dezmăţ şi mai mare, astfel încît în 2015 Moldova s-a confruntat cu trei crize politice de proporţii, a fost condusă de cinci Premieri (inclusiv doi interimari), iar reglările de conturi reciproce între politicieni ajunseseră la un aşa nivel încît oamenii priveau cu groază spre Parlament şi Guvern, întrebîndu-se dacă aceştia sînt cu adevărat politicieni sau bandiţi de la drumul mare.
Începutul anului 2016 a fost marcat de proteste, scandaluri privind corupţia politică, noi cazuri de justiţie selectivă etc. Şi toate acestea au avut loc pe un fon de falsă stabilitate, iluzia căreia a fost promovată masiv în subconştientul omului simplu.
Astfel, către cea de-a şaptea aniversare de la înlăturarea comuniştilor de la putere, Republica Moldova a ajuns într-o formă extrem de jalnică, iar tot mai multă lume se întreabă: Oare avea sens de făcut schimbarea din 2009, dacă democraţii s-au dovedit a fi mult mai periculoşi pentru Moldova decît comuniştii? Deci, cu riscul de a fi acuzat de pesimism, totuşi trebuie să recunoaştem că în aceste zile s-au împlinit nu 7 ani de la victoria democraţiei asupra comunismului, ci şapte ani de iluzii şi dezamăgiri, şapte ani de dezmăţ sub paravan democratic.
Dumitru Spătaru
