Este una dintre temele de discuţii de bază, în contextul alegerilor prezidenţiale din data de 30 octombrie 2016, şi, dacă pînă mai ieri, ideea respectivă era considerată în mare parte o utopie, în lumina declaraţiilor unor politicieni, făcute în aceste zile, ea prinde un contur tot mai real.

Primul care a pus problema tranşant a fost Renato Usatîi, liderul „Partidului Nostru”, care a propus ca toată opoziţia să vină cu un candidat unic la Preşedinţie, care nici să nu facă campanie electorală, ci doar să popularizeze un decret din trei puncte pe care l-ar semna imediat ce ar ajunge şef al statului. Decretul respectiv urma să prevadă dizolvarea Parlamentului, dizolvarea Curţii Constituţionale şi fixarea datei alegerilor parlamentare anticipate, urmînd ca imediat după aceasta însă-şi şeful statului să-şi prezinte demisia.

Şi dacă unii au privit cu scepticism propunerea lui Renato Usatîi, o declaraţie făcută la distanţă de doar cîteva zile de către Maia Sandu, liderul Partidului „Acţiune şi Solidaritate”, i-a determinat să-şi schimbe puţin părerea. Maia Sandu nu s-a referit concret la iniţiativa lui Renato Usatîi, dar a pledat şi ea pentru un candidat unic al opoziţiei de centru-dreapta, subliniind că există unele discuţii în acest sens cu Andrei Năstase, liderul Partidului „Platforma Demnitate şi Adevăr”. Mai mult ca atît, Maia Sandu s-a referit şi ea la scopul noului Preşedinte de a dizolva Parlamentul.

Relevantă în context este şi declaraţia lui Andrei Năstase, făcută anterior, precum că, deşi intenţionează să candideze la Preşedinţia ţării, ar fi dispus să facă un pas înapoi dacă ar exista discuţii serioase privind identificarea unui candidat unic al forţelor de opoziţie. Şi, la fel ca Maia Sandu şi Renato Usatîi, Andrei Năstase, de asemenea, s-a referit la necesitatea dizolvării Parlamentului şi organizării alegerilor parlamentare anticipate.

La rîndul său, Partidul Popular European din Moldova (chiar dacă l-a înaintat pe liderul său, Iurie Leancă la funcţia de Preşedinte) a dat de înţeles că ar putea face un pas înapoi, dacă s-ar ajunge să se discute despre un candidat comun, deşi Iurie Leancă după aceasta nu a ascuns că este rezervat în ceea ce ţine de organizarea alegerilor anticipate, menţionînd că nu vede posibilitate legală în acest sens.

Şi Partidul Liberal Democrat din Moldova, prin unii reprezentanţi ai săi, a lăsat să se înţeleagă că e gata să discute despre un candidat unic al forţelor pro-europene la Preşedinţie, dar şi unele partide cu pondere mai mică, reprezentanţii cărora au recunoscut chiar că au participat la anumite discuţii în acest sens. Iar toate aceste fapte şi date, puse cap la cap, dovedesc că identificarea unui candidat comun la Preşedinţie este o preocupare a mai multor lideri şi partide.

La modul practic, putem deduce că este destul de posibil ca Partidul „Platforma Demnitate şi Adevăr” şi Partidul „Acţiune şi Solidaritate” să ajungă la un numitor comun în acest sens. Nu este exclus că, în anumite condiţii, şi „Partidul Nostru” ar putea susţine acest candidat (dacă, spre exemplu, îşi va asuma angajamentul public de a dizolva Parlamentul şi de a convoca alegeri parlamentare anticipate). De asemenea, nu este exclus că şi unele forţe politice cu pondere mai mică s-ar putea alătura şi susţine respectivul candidat. În aceste condiţii, candidatul menţionat va deveni, dacă nu pretendentul numărul 1 la funcţia de şef al statului, atunci unul din primii doi pretendenţi.

Identificarea unui candidat comun al forţelor menţionate va pune în dificultate nu doar guvernarea, ci şi pe unii lideri de opoziţie. Spre exemplu, pe liderul PSRM, Igor Dodon sau pe liderul PPEM, Iurie Leancă (dacă nu se va alătura şi el acestei coaliţii a opoziţiei), or ei vor trebui să găsească argumente serioase ca să explice alegătorilor de ce nu s-au alăturat respectivului proiect electoral, iar aceasta nu are cum să nu le ştirbească credibilitatea şi şansele electorale.

Cît despre candidatul comun al mai multor forţe de opoziţie, acesta nu doar că va avea un cuvînt greu de spus în alegeri, ci şi va juca un rol decisiv în perioada de după scrutinul prezidenţial, deoarece ar putea determina un şir de schimbări politice radicale, impactul cărora poate fi doar intuit la această etapă.

Dumitru Spătaru