Timp de circa două decenii Rusia şi România au mizat, în linii mari, pe aceleaşi persoane şi pe aceleaşi organizaţii în Moldova. Chiar dacă acest lucru nu a fost spus practic niciodată oficial, beneficiarii de fonduri, dar şi de alt gen de asistenţă, din partea României şi Rusiei au fost tot timpul, mai mult sau mai puţin, cunoscuţi, fie că a fost vorba de partide, fie de organizaţii neguvernamentale, fie de jurnalişti sau analişti. Şi aceste investiţii în persoane şi relaţii pe care Rusia şi România le-au făcut în Moldova pot fi înţelese, ambele state avînd interesul lor pentru teritoriul dintre Prut şi Nistru. Dacă România speră că va reuşi reunirea Basarabiei la un moment dat, Rusia include Republica Moldova în proiectele sale geopolitice de viitor şi nu doreşte să o piardă din sfera sa de influenţă.

În toţi aceşti ani, am asistat la o luptă dusă în tăcere de Rusia şi România pentru Republica Moldova. Cu excepţia unor declaraţii făcute periodic de politicienii de la Bucureşti şi Moscova, majoritatea bătăliilor le-au dat între ei exponenţii acestor două ţări în Republica Moldova. Balanţa a înclinat periodic cînd în partea Rusiei, cînd în partea României, însă niciodată suficient de mult că una dintre aceste ţări să se poată considera învingătoare în lupta pentru Republica Moldova. Iar această situaţie, probabil, i-a determinat pe liderii de la Bucureşti şi Moscova să-şi pună unele întrebări şi să ia anumite decizii care ţin de poziţionarea lor în Republica Moldova. Astfel, în ultima perioadă asistăm la o schimbare a mizelor celor două ţări şi aici nu e vorba de schimbări la capitolul aşteptări, scopuri sau rezultate, ci de schimbări la capitolul persoane şi organizaţii.

În cazul României, se observă cu ochiul liber apariţia unor noi exponenţi şi promotori ai intereselor sale în Moldova. Pe lîngă platforma „Acţiunea 2012”, apărută anterior şi care a reuşit să organizeze cîteva acţiuni de impact, care s-au deosebit radical de ceea ce făcuseră pînă atunci unioniştii în Moldova, mai nou a apărut Mişcarea civică „Tinerii Moldovei”, care promovează o abordare absolut nouă a ideii de unire. Aceşti tineri promovează destul de energic mesajul unionist prin metode noi pentru exponenţii acestui curent politic: sporturi publicitare care scot în evidenţă avantajele unirii Republicii Moldova cu România, caravane care cuprind sute de localităţi ale ţării, donaţii de carte românească, promovarea filmului românesc etc. În acelaşi timp, se pare că România nu refuză nici la vechii săi „ostaşi” din Moldova, înrolaţi în diverse organizaţii, cum ar fi Consiliul Unirii, Forul Democratic al Românilor din Moldova sau în diverse instituţii media şi ONG-uri, deşi, potrivit unor informaţii, o redirecţionare de fonduri şi de simpatii pe acest segment, totuşi, are loc. Toţi cei menţionaţi mai sus, de rînd cu partidele pro-româneşti din Republica Moldova, formează armata celor pe care mizează România în Republica Moldova în promovarea mesajelor sale. Urmează să vedem ce rezultate va da scoaterea în avangardă a tinerilor şi dacă această nouă energie se va dovedi mai eficientă decît cea a vechilor „ostaşi”.

Spre deosebire de România, Rusia îşi schimbă mai mult mizele politice, dar, totodată, face şi unele schimbări ce ţin de structurile societăţii civile. Astfel, este tot mai evident că, chiar dacă păstrează anumite contacte cu comuniştii din Republica Moldova, Rusia mizează tot mai mult pe noile formaţiuni şi pe noii lideri, care şi-au consolidat poziţiile în ultima perioadă. Printre aceştia se numără: Partidul Socialiştilor, condus de Igor Dodon, Partidul Regiunilor, condus de Mihail Formuzal, Partidul Nostru, condus de Renato Usatîi.

O caracteristică comună a Rusiei şi României este că ambele state încep tot mai mult să mizeze pe tineri. Dacă mesajele pro-româneşti sînt promovate tot mai activ de „Tinerii Moldovei”, „Acţiunea 2012” etc., atunci mesajele pro-ruseşti – de Liga Tineretului Rus, Moldova 2113, Strategia Moldovei, Moldova Noua Generaţie, Centrul de sprijin a iniţiativelor tineretului, Indigo Lotos, dar şi de alte ONG-uri inspirate de astfel de activişti ca Igor Tuleanţev, Veaceslav Perju sau Sveatoslav Mazur.

În cazul Rusiei ar fi de remarcat şi faptul că ea nu mai încearcă să folosească masiv biserica ortodoxă din Moldova în atingerea scopurilor sale, ci mai mult mizează pe unii reprezentanţi ai acesteia, care sînt în conflict deschis cu conducerea ei. Probabil, Mitropolia Moldovei, din motive necunoscute încă, s-a detaşat de jocurile geopolitice ale Rusiei sau nu le mai promovează ca altădată şi aceasta a determinat Moscova să-şi revizuiască poziţiile în acest sens.

Ceea nu s-a schimbat nici în strategia Rusiei, nici în strategia României este atitudinea faţă de presa din Republica Moldova. Schimbînd mizele pe persoane şi organizaţii, cele două state, cu mici excepţii, au lăsat intacte relaţiile stabilite cu mijloacele de informare în masă. Probabil, s-a considerat că arsenalul mediatic din dotare este şi suficient, dar şi eficient, de aceea aici nu se impun careva schimbări.

Aşa sau altfel, dar activizarea agenţilor de influenţă ai Rusiei şi a României în Republica Moldova este evidentă, fie că acest lucru e legat de evenimentele ce ţin de integrarea europeană a Republicii Moldova, fie de faptul că sîntem într-un an electoral, fie de alte aspecte care pentru publicul larg încă rămîn o enigmă. Urmează să vedem dacă ultimele mutări făcute de Moscova şi Bucureşti vor da rezultate, şi, dacă da, care vor fi acestea şi în favoarea cui se va înclina balanţa.

Dumitru Spătaru