Guvernul de la București va oferi un ajutor financiar de 5 milioane de euro pentru repararea și modernizarea instituțiilor preșcolare din Republica Moldova, transmite CURENTUL.
Despre aceasta a anunțat Prim-ministrul român Victor Ponta într-o discuție la telefon cu Premierul Iurie Leancă.
Totodată, Prim-ministrul Iurie Leancă a avut o ședință cu conducerea Fondului de Investiții Sociale din Moldova, care administrează grantul în valoare de 23 de milioane de euro oferit de Guvernul român. Unde, șeful Executivului a fost informat despre faptul că, din numărul total de 790 de grădinițe beneficiare, 670 au fost selectate pentru a fi reparate, iar restul pentru a fi dotate cu mobilier.
În urma licitațiilor, au fost deja semnate contractele pentru reparații cu 441 de instituții preșcolare, 85 la sută din totalul lucrărilor contractate urmând să fie finalizate în primăvara anului viitor.
Elena Mocreac