[ X ]
Republica Moldova – tot mai aproape de integrarea europeană
25 Martie

Parlamentul European sprijină în continuare Republica Moldova în privința semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Declarația aparține europarlamentarului Monica Macovei care se află la Chișinău cu prilejul participării la cea de-a XVIII-a reuniune a Comitetului de Cooperare Parlamentară UE – Republica Moldova, transmite CURENTUL.

În cadrul unei întrevederi cu premierul Iurie Leancă, au fost discutate subiecte ce vizează agenda europeană a Republicii Moldova, progresul realizat în negocierea Acordului de Asociere și în dialogul moldo-comunitar, care s-a încheiat cu ridicarea vizelor pentru cetățenii moldoveni.

Cu această ocazie, prim-ministrul Iurie Leancă a ținut să mulțumească pentru sprijinul acordat țării noastre, menționînd că Guvernul a lansat o campanie de informare a populației privind avantajele și riscurile pe care le implică procesul de integrare europeană.

În aceeași ordine de idei, şeful Executivului a mai spus că reformele lansate vor continua, în special în combaterea corupției, dezvoltarea mediului de afaceri, infrastructurii și a altor domenii, astfel încît Republica Moldova să poată beneficia de oportunitățile oferite odată cu semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

Diana Cebotari, stagiară

Inapoi la arhiva noutaților