Republica Moldova este un stat eşuat, care nu are viitor. Şi aceasta nu e doar o declaraţie tare (cum ar putea să le pară unora), ci o constatare a unei stări de facto, care ne impune să reflectăm nu doar asupra a ceea ce se întîmplă în jurul nostru, ci şi asupra la ce trebuie să facem în continuare, iar perspectivele nu sînt deloc optimiste. Dar, pînă a vorbi de perspective, să ne referim mai întîi la situaţia concretă pe care o avem în acest moment.

Prima constatare este că Republica Moldiva a abandonat în totalitate procesul de integrare europeană, ratînd şi a treia şansă pe care i-a oferit-o istoria (după ratarea momentului oportun de a porni pe calea europenizării şi democratizării în 1991 şi în 1998) de a deveni un stat modern, prosper, membru al unei mari familii de state civilizate. A patra şansă nu poate fi şi acest lucru îl înţeleg şi europenii, şi liderii politici de la Chişinău, chiar dacă nu ar spune-o niciodată cu voce tare. Uniunea Europeană are problemele sale şi nu dispune de timp pentru a „dădăci” Moldova, care a demonstrat de atîtea ori că nu are capacitatea de „a da naştere” unor politicieni serioşi, ataşaţi interesului naţional şi cu aspiraţii europene sincere. Absolut toţi acei care s-au declarat pro-europeni de-a lungul anilor s-au dovedit a fi bule de săpun, care s-au spart pe rînd una cîte una. Dacă în aproape 25 de ani de independenţă Moldova nu a găsit măcar un politician care să o ducă sincer pe calea integrării europene, crede-ţi că există măcar o şansă ca astfel de politicieni să mai apară vre-odată?! Iar dacă există, credeţi că mai are cineva răbdare să ne aştepte şi să ne învestească măcar o dată cu încredere după experimentele politice eşuate din ultimele mai bine de două decenii?!

În al doilea rînd, Moldova a eşuat totalmente la capitolul integritate teritorială. În toţi aceşti ani, toate acţiunile întreprinse în vederea aşa-zisei reglementări a problemei transnistrene doar au consolidat regimul separatist de la Tiraspol, deoarece Chişinăul a mers pe tactica absolut greşită a cedărilor permanente. La baza fiecărei acţiuni întreprinse de politicienii de la Chişinău (indiferent ce guvernări au reprezentat) a stat dorinţa de a crea iluzia că procesul se desfăşoară într-un regim normal şi că soluţionarea problemei e posibilă. Iar pentru a crea această iluzie, pentru a ieşi în faţa presei cu reprezentanţi ai regimului de la Tiraspol binevoitori şi optimişti, oficialii de la Chişinău au făcut în continuu cedări astfel că astăzi Transnistria e considerată parte cu drepturi egale în procesul de negocieri, Transnistria este cea care de facto dictează agenda şi tempoul reuniunilor, Transnistria este cea de care depinde decisiv situaţia din Zona de securitate etc. Toate cedările Chişinăului, făcute de-a lungul anilor, ne-au adus acum în situaţia în care să constatăm că, chiar şi dacă la un moment dat s-ar ajunge la o aşa-zisă reglementare a problemei transnistrene, aceasta nicidecum nu ar fi în interesul Republicii Moldova şi ar reprezenta o mină cu efect întîrziat la temelia statalităţii şi suveranităţii RM.

În al treilea rînd, Moldova a eşuat totalmente la capitolul democraţie şi buna funcţionare a instituţiilor democratice. În ultimii ani, situaţia a degradat atît de mult la acest capitol încît unii se uită cu jind la perioada în care Moldova era condusă de comunişti şi care pînă mai ieri era considerată cea mai „neagră etapă” din istoria modernă a RM. În Republica Moldova nu veţi găsi nici o instituţie şi, probabil, nici un funcţionar neangajat politic, care ar pune interesul ţării mai presus decît al său personal sau al partidului, şefului pe care-l slujeşte. Corupţia, birocraţia, protecţionismul, cumătrismul, nepotismul etc. – toate aceste fenomene au cunoscut şi cunosc în continuare o înflorire de proporţii în Republica Moldova. Astfel, am ajuns să constatăm că cel mai înfloritor business este politica, iar cele mai bănoase funcţii sînt cele de funcţionari publici. De cetăţeanul simplu statul a uitat şi nu există nici un semn că-şi va aminti vreodată.

În al patrulea rînd, a eşuat economia naţională. Timp de mai mulţi ani aceasta a „trăit” în baza remitenţelor. Or, anume pe banii trimişi în ţară de moldovenii aflaţi la munci peste hotare se dezvolta domeniul construcţiilor, sfera de consum (începînd de la unităţile comerciale ce vindeau diverse mărfuri şi terminînd cu baruri şi restaurante), instituţiile de învăţămînt (părinţii de peste hotare investeau în studiile copiilor) etc. Odată cu criza care a lovit Europa şi care a condus la diminuarea remitenţelor, odată cu creşterea nivelului de birocraţie, a numărului de controale, a ponderii economiei tenebre ca urmare a presiunii mereu crescînde din partea funcţionarilor şi politicienilor, odată cu degradarea agriculturii (ca urmare a exodului continuu a forţei de muncă), am ajuns cu toţii în situaţia în care să constatăm că avem o economie, slabă, nefuncţională şi care este la etapa în care să-şi dea obştescul sfîrşit în orice moment.

În al cincilea rînd, a eşuat totalmente sistemul de protecţie socială. Mărimea pensiilor, indemnizaţiilor, burselor a ajuns sinonim cu batjocura. Acestea nu se ridică nici măcar la nivelul minimului de existenţă la fel ca şi salariile achitate în majoritatea domeniilor de activitate. Iar experţii în domeniul social avertizează permanent că situaţia va degrada şi mai mult, că, în cîţiva ani, sistemul de pensii va falimenta, că nu va mai avea cine contribui social, colapsul fiind inevitabil.

Situaţii similare există în fiecare domeniu de activitate cît de cît important din Moldova şi toate vorbesc despre faptul că ţara noastră, din păcate, nu mai are viitor. Ea nu poate fi salvată de nimeni şi de nimic şi nu trebuie să ne facem iluzii că într-o bună zi va apărea un Făt-Frumos (adică un politician), care va zdrobi balaurul (adică, sistemul) ce sufocă Republica Moldova. Timpul feţi-frumoşilor a trecut, după cum a trecut şi timpul poveştilor fie ele de succes sau pur şi simplu poveşti. Acum, sîntem faţă în faţă cu realitatea dură şi trebuie să ne gîndim urgent ce facem mai departe pentru a salva dacă nu ţara, atunci măcar oamenii ce trăiesc în spaţiul dintre Prut şi Nistru. Minimum o soluţie există, dar aceasta deja e tema unui alt material….

Dumitru Spătaru