[ X ]
Republica Moldova a semnat un nou Program de Țară cu Organizaţia Internaţională a Muncii
19 Februarie

Astăzi, la Chişinău, a fost celebrată Ziua Mondială a Justiţiei Sociale. În cadrul evenimentului a fost semnat un nou Program de cooperare între Republica Moldova şi Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM). Documentul, care a fost negociat cu Guvernul și cu partenerii de dialog social, este al patrulea program de cooperare între OIM şi Guvernul de la Chișinău, transmite CURENTUL.

Viceprim-ministrul Gheorghe Brega a menționat, în cadrul reuniunii, că Guvernul Republicii Moldova îşi propune să construiască o societate bazată pe modelul social european. „Dezvoltarea resurselor umane și asigurarea şanselor egale pentru toți este primordială. Guvernul face eforturi pentru o creştere economică corelată cu justiția socială. Ocuparea decentă în câmpul muncii și locurile de muncă productive sunt componente principale pentru eradicarea sărăciei, promovarea incluziunii sociale, obiective stipulate în Programul de Guvernare”, a declarat vicepremierul.

Gheorghe Brega a mai menţionat importanţa colaborării Republicii Moldova cu partenerii de dezvoltare, în special la momentul actual, când țara a subsemnat pentru agenda internaţională a Obiectivelor de Dezvoltare Durabile. „Ne dorim și suntem angajați cu deplină responsabilitate de a transfera aceste obiective la nivel de țară pentru o mai bună calitate a vieţii fiecărui cetațean”, a concluzionat viceprim-ministrul.

Evenimentul a întrunit oficiali guvernamentali, parteneri de dezvoltare și reprezentanţi ai societăţii civile. Participanţii au discutat despre incluziunea socială, politicile de ocupare, economia informală, îmbunătățirea legislației muncii – aspecte incluse în cooperarea Guvernului Republicii Moldova cu OIM.

Organizația Națiunilor Unite a declarat ziua de 20 februarie ca Ziua Mondială a Justiţiei Sociale în anul 2007. În Republica Moldova evenimentul este consemnat pentru prima dată la iniţiativa Guvernului, Naţiunilor Unite și Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților