[ X ]
Reprezentantul Special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană: Este un adevărat succes
24 Iunie

Întrevederea în „formatul 5+2” privind reglementarea transnistreană, care a avut loc recent la Berlin, este un adevărat succes. O declaraţie în acest sens a fost făcută de reprezentantul Special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Cord Meier-Klodt, transmite CURENTUL.

Potrivit lui, este prima rundă de negocieri în „formatul 5+2” după 2 ani de pauză.

„Părţile au semnat un protocol comun, ceea ce nu a fost posibil din 2011. Poate fi considerat ca un adevărat succes. Asta înseamnă că, pentru prima dată după o perioadă destul de lungă de timp, am putat da un nou impuls in procesul de soluţionare a conflictului transnistrean”, a declarat Cord Meier-Klodt.

Totodată, reprezentantul Special al OSCE a spus că, mai este mult de lucru în procesul de reglementare a conflictului transnistrean.

„Este un început, nu şi un sfîrşit. Mai este mult de lucru pentru a implementa acei paşi prevăzuţi în protocolul semnat la Berlin. Îmi pare bine să văd şi să aud că discuţiile între negociatori şi grupurile de lucru s-au intensificat”, a conchis Cord Meier-Klodt.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților