[ X ]
Reprezentanţii Chişinăului şi Tiraspolului au semnat o decizie. Iată ce prevede!
28 Februarie

Prima rundă de negocieri în formatul „5+2”, din acest an, privind reglementarea conflictului transnistrean, a avut loc la Viena în perioada 27-28 februarie curent. Negocierile au fost moderate de către reprezentantul special al Preşedinţiei OSCE pentru reglementarea conflictului transnistrean, Ambasadorul Radojko Bogojevic, transmite CURENTUL.

În debutul rundei, participanţii la reuniune au semnat o decizie prin care şi-au exprimat disponibilitatea de a nu crea obstacole noi în calea liberei circulaţii a persoanelor şi de a întreprinde eforturi în vederea reducerii barierelor existente.

Documentul prevede şi necesitatea intensificării acţiunilor pentru soluţionarea altor subiecte legate de problematica libertăţii circulaţiei, inclusiv deschiderea circulaţiei pe podul de la Gura-Bîcului.

De asemenea, au fost discutate modalităţile de îmbunătăţire a interacţiunii în sfera economică. În acest sens, delegaţia moldovenească a accentuat că ideea creării spaţiului economic unic.

În contextul examinării subiectelor vizînd domeniul educaţiei, o atenţie specială a fost acordată problemelor cu care se confruntă şcolile cu predare în grafia latină în regiunea transnistreană. Partea moldovenească a reiterat necesitatea asigurării condiţiilor adecvate pentru funcţionarea normală a şcolilor respective şi abţinerii de la acţiuni unilaterale ce ar putea influenţa negativ procesul de studii.

Subiectul în cauză rămîne unul prioritar pe agenda negociatorilor politici.  De asemenea, au fost discutate aspecte ce ţin de actele de studii pentru învăţămîntul superior care sunt eliberate de către Tiraspol.

Participanţii la reuniune au convenit să organizeze următoarea şedinţă în formatul „5+2” în luna aprilie 2014 la Viena.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților