Prim-ministrul Pavel Filip a avut, astăzi, o întrevedere cu Reprezentantul Special al Preşedinţiei în exerciţiu a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) pentru procesul de reglementare transnistreană, Cord Meier-Klodt, transmite CURENTUL.
În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au discutat aspecte ce vizează procesul de reintegrare a Republicii Moldova şi colaborarea bilaterală.
Pavel Filip a apreciat importanța rolului de mediator al OSCE în procesul de reglementare transnistreană şi eforturile depuse pentru activarea formatelor de dialog instituite în acest sens. Premierul a specificat că Guvernul susţine continuarea negocierilor în cadrul formatelor „5+2”, “1+1” şi dinamizarea activităţii grupurilor de lucru sectoriale, cu obţinerea unor rezultate palpabile în interesul populației de pe ambele maluri ale Nistrului.
În context, Prim-ministrul s-a arătat îngrijorat de problema şcolilor cu predare în grafie latină, accesul fermierilor la terenurile agricole, majorarea exagerată a tarifelor la serviciile comunale pentru salariaţii instituţiilor moldoveneşti din zona de securitate.
“Guvernul Republicii Moldova întreprinde eforturi sporite pentru a soluţiona pozitiv problemele cu care se confruntă locuitorii de pe ambele maluri, pentru a menţine în albia normalităţii situaţia din zona de securitate şi a dezvolta un dialog constructiv cu reprezentanţii Tiraspolului. Sperăm că actuala Preşedinţie germană a OSCE va contribui la dinamizarea procesului de reglementare”, a spus Prim-ministrul.
Premierul a menţionat că unul din obiectivele prioritare ale Guvernului rămâne reglementarea politică a conflictului transnistrean, prin elaborarea unui statut juridic special, care ar oferi un nivel larg de autonomie pentru regiunea transnistreană şi reintegrarea ţării.
O atenţie sporită este acordată implementării mecanismului de aplicare a Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător în regiunea transnistreană, convenit cu structurile UE.
“Republica Moldova şi Uniunea Europeană de comun cu experţii din stânga Nistrului vor asigura implementarea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană”, a menţionat Premierul.
Prim-ministrul s-a referit şi la consolidarea capacităţilor instituţionale ale Biroului pentru reintegrare, prin suplimentarea numărului de persoane şi extinderea atribuţiilor acestuia, care să prevadă şi posibilitatea de amplă expertiză.
La rândul său, Reprezentantul Special al Preşedinţiei în exerciţiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană a menţionat că Republica Moldova are nevoie de mici istorii de succes în reglementarea transnistreană, care să demonstreze continuitate și dorinţă de a soluţiona problemele existente. Oficialul a remarcat necesitatea elaborării unei noi agende referitoare la reglementarea transnistreană, care să pregătească terenul pentru reluarea negocierilor în formatul 5+2.
De asemenea, părţile au discutat despre priorităţile Guvernului Republicii Moldova în vederea consolidării capacităţilor pentru realizarea obiectivului de reintegrare a ţării şi asigurarea stabilităţii şi securităţii în ţara noastră, inclusiv în contextul evoluţiilor regionale.
Adrian Platon