Preşedintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi este extrem de satisfăcut de rezultatele alegerilor locale generale. Despre asta a vorbit Usatîi în cadrul unei conferinţe de presă, transmite CURENTUL.
Potrivit lui Renato Usatîi, formaţiunea pe care o conduce a cîştigat primăriile din 12 oraşe şi din peste 30 de localităţi rurale.
„Avem cifre foarte frumoase. Am cîştigat tot ce am vrut să cîştigăm. Rezultatele noastre sînt cele mai bune, mai ales în oraşe. Noi am avut acoperire în ţară de circa 50% faţă de restul partidelor, iar majoritatea candidaţilor noştri au cîştigat”, a declarat Usatîi.
Mai mult, acesta a spus că „primarul din Bălţi se va implica şi în activitatea primăriei Chişinău dacă va fi nevoie”.
În altă ordine de idei, Renato Usatîi a menţionat că la viitoarele alegeri parlamentare va obţine majoritatea în Legislativ. „Dacă vor avea loc în toamnă, vom obţine 30-40%, iar dacă în primăvara anului 2016 – vom lua cu siguranţă majoritatea”, a conchis Renato Usatîi.
Adrian Platon