După o pauză de doi ani, în capitala Germaniei, Berlin, a avut loc o nouă reuniune oficială a Conferinței permanente pe probleme politice în procesul de reglementare transnistreană (formatul de negocieri „5+2”). Contrar aşteptărilor, însă, aceasta a cam fost trecută cu vederea, fie din cauza evenimentelor politice ce au loc în Moldova, fie din cauza că, încă înainte de relansarea negocierilor, a apărut şi s-a răspîndit rapid ideea că acest eveniment va fi organizat mai mult de ochii lumii, pentru ca Germania să aibă ce raporta la finalul mandatului său de Preşedinte al OSCE.
La modul practic, evident că, în cadrul acestei runde de negocieri, nu aveau cum să se întîmple minuni, iar cel mai important rezultat a fost însăşi faptul că s-au reluat negocierile. Agenda evenimentului, în linii mari, a fost una sterilă şi care nu putea aduce ceva nou pentru procesul de negocieri la modul practic. Astfel, s-a discutat despre impulsionarea politică a activității grupurilor de lucru sectoriale şi despre acțiunile ce se impun în vederea organizării conferinței bavareze cu genericul „Măsurile de consolidare a încrederii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean”. Unica intrigă în această agendă a fost poate ceea ce s-a numit convenţional „examinarea non-paper-ului formulat de Federația Rusă referitor la promovarea negocierilor în formatul „5+2”. Dar şi această intrigă s-a risipit atunci cînd s-a aflat că respectivul document nu a purtat un caracter politic (unii vorbeau chiar de un posibil nou plan de federalizare a Republicii Moldova), ci mai degrabă a reprezentat o viziune a Rusiei asupra anumitor aspecte nepolitice ce ţin de relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol. În context ar mai fi de notat că, la reuniune, reprezentantul Federației Ruse a prezentat o viziune neoficială cu privire la relansarea negocierilor Conferinței permanente, asupra căreia, participanţii au făcut un schimb de opinii, iar delegația moldovenească a reiterat necesitatea respectării prevederilor documentului-cadru cu privire la „Principiile şi procedurile purtării negocierilor în cadrul Conferinţei permanente pe chestiuni politice în cadrul procesului de negocieri vizînd reglementarea transnistreană”, semnat la 18 aprilie 2012.
Dacă e să ne aprofundăm şi să vorbim şi mai concret despre reuniunea de la Berlin, putem constata că s-a vorbit despre: apostilarea actelor de studii eliberate de instituţiile de învăţămînt superior din regiunea transnistreană; identificarea unei soluții practice în măsură să asigure participarea în traficul internaţional a unităţilor de transport din regiunea transnistreană; restabilirea interconexiunii telefonice între ambele maluri ale rîului Nistru; dezvoltarea interacțiunii în domeniul protecţiei mediului ambiant.
Negociatorii nu s-au referit deloc la aşa-numitul coş-III, adică la problemele de ordin politic, care ar fi vizat o eventuală soluţie de ordin politic a problemei transnistrene. Şi aceasta ne permite să facem o concluzie: astăzi nimeni nu este pregătit să discute pe marginea unei soluţii politice pentru problema transnistreană. Chişinăul are o mulţime de probleme de ordin social-economic, dar şi probleme care ţin de poziţionarea externă a ţării, de aceea nu e interesat să-şi asume acum o povară suplimentară, cum ar fi negocierea unei soluţii politice pentru problema transnistreană. Tiraspolul este mai mult preocupat de preconizatele aşa-zise alegeri prezidenţiale, iar administraţia din stînga Nistrului înţelege că orice mişcare în direcţia soluţionării politice a problemei i-ar putea juca festa în apropiatul scrutin. Rusia aşteaptă atît rezultatul alegerilor din Transnistria, cît şi al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova pentru a vedea dacă nu vor apărea cumva condiţii mult mai favorabile decît acum pentru a promova o soluţie pentru problema transnistreană ce i-ar conveni. Ucraina are suficiente probleme care ţin de integritatea sa teritorială şi nu este dispusă să se aventureze în soluţionarea problemelor Moldovei. OSCE şi, direct, Germania, care deţine Preşedinţia acestei organizaţii, e satisfăcută că s-a reuşit cel puţin reluarea formală a negocierilor şi nu va risca să-şi saboteze propriul succes, forţînd lucrurile. SUA şi UE dau impresia că mai degrabă le-ar conveni ca situaţia în dosarul transnistrean să rămînă intactă, decît să o apuce pe o cale greşită, mai ales că tot mai des se vorbeşte despre o nouă posibilă confruntate dintre Occident şi Rusia, iar regiunii transnistrene, care este în imediata vecinătate a hotarului UE şi NATO, i se atribuie un rol important din acest punct de vedere.
Privită din acest unghi, putem spune că reuniunea de la Berlin s-a derulat exact aşa cum şi se aşteptau iniţiatorii ei: carul parcă s-a urnit din loc, însă doar atît cît a fost necesar pentru a crea o iluzie. În realitate, nimic deosebit nu s-a întîmplat şi nici nu se va întîmpla în viitorul apropiat. Poate vor mai avea loc unele întrevederi la nivelul reprezentanţilor politici ai Chişinăului şi Tiraspolului, poate vor fi unele şedinţe la nivelul grupurilor sectoriale şi, desigur, va avea loc Conferinţa bavareză. Nu este exclus să mai asistăm încă la o reuniune în formatul 5+2, însă nici aceasta nu va aduce careva schimbări în procesul de soluţionare a problemei transnistrene, pentru că scopurile celor implicaţi sînt extrem de clare: e nevoie de iluzia că lucrurile se mişcă, dar nu şi de mişcare propriu-zisă, căci pot apărea unele probleme consecinţele cărora e dificil de evaluat acum.
Dumitru Spătaru
