[ X ]
R. Moldova încurajată sa împărtășească experiența sa cu alte țări din cadrul PaE
11 Decembrie

Republica Moldova a fost încurajată de către partenerii europeni sa împărtășească experiența sa în consolidarea politicilor migraționiste în regim pilot cu celelalte țări din cadrul Parteneriatului Estic, precum și din vecinătatea sudică a Uniunii Europene.  Acest lucru a fost expus în cadrul celei de-a 7-a reuniuni la nivel înalt a Parteneriatului de Mobilitate Republica Moldova – Uniunea Europeană, informează CURENTUL.

Delegaţia Republicii Moldova a fost condusă de viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iulian Groza, iar cea a Uniunii Europene de directorul pentru Afaceri Interne în cadrul Comisiei Europene, Dragoş Tudorache.

Agenda discuţiilor s-a axat pe evaluarea rezultatelor Parteneriatului de Mobilitate RM-UE. Oficialii au analizat dinamica de implementare a celor 108 proiecte realizate în domeniul prevenirii și combaterii migrației iregulare.

Totodată, au fost trasate prioritățile de cooperare pentru anul 2015.

Cu ocazia vizitei la Bruxelles, viceministrul Iulian Groza a avut întrevederi bilaterale cu mai mulţi reprezentanţi ai Comisiei Europene.

În cadrul discuțiilor, oficialii europeni au salutat rezultatele alegerilor parlamentare din Republica Moldova și au  exprimat disponibilitatea de a acorda sprijin pentru continuarea parcursului european al Republicii Moldova, în special, pentru continuarea reformei în domeniul justiţiei și afacerilor interne.

Tatiana Cocerva

Inapoi la arhiva noutaților