Republica Moldova a semnat astăzi Acordul de Liber Schimb cu Turcia. Documentul a fost semnat de către vicepremierul, ministru al Economiei, Andrian Candu şi omologul său turc Nihat Zeybekci, transmite CURENTUL.
Vicepremierul Andrian Candu a menţionat că semnarea acestui Acord este un eveniment important care va intensifica relaţiile comerciale şi economice dintre Moldova şi Turcia.
„Turcia deja era un partener foarte important pentru Republica Moldova. În RM sînt diferite investiţii din Turcia, în diverse domenii. Luînd în consideraţie şi contextul regional, acest acord va aduce beneficii mari inclusiv pentru producătorii din RM şi va înlătura toate barierele care existau pînă în prezent”, a declarat Candu.
La rîndul său, ministrul Economiei din Turcia, Nihat Zeybekci, a spus că odată cu liberalizarea comerţului dintre cele două ţări, volumul exporturilor din Republica Moldova în Turcia vor creşte mult mai rapid.
„Vrem să majorăm volumul schimburilor comerciale de la 500 de milioane la 1 miliard de dolari. Nu vom fi deranjaţi dacă deficitul comercial va fi de partea Turciei. Vom fi bucuroşi dacă poporul moldovean va fi fericit şi se va dezvolta pe plan economic. În 2013, exportul Turciei în Republica Moldova a crescut cu 23%, iar importul din RM în Turcia a crescut cu 90%. În viitor vom face posibil că această balanţă să nu se strice”, a adăugat ministrul turc al Economiei.
CURENTUL.md precizează că la 1 septembrie 2014, a intrat în vigoare Acordul de Liber Schimb cu Uniunea Europeană.
Adrian Platon