Membrii delegaţiei Partidului Popular European (PPE), care au vizitat RM în această săptămînă, au pledat deschis pentru un candidat comun la Preşedinţie din partea a patru partide pro-europene – Partidul „Acţiune şi Solidaritate”, Partidul „Demnitate şi Adevăr”, Partidul Popular European din Moldova şi Partidul Liberal Democrat din Moldova. Membrii delegaţiei au spus acest lucru reprezentanţilor celor patru partide, cu care au avut întrevederi şi fiecare dintre aceste formaţiuni, în principiu, a acceptat ideea. Cu atît mai mult că unele dintre ele se aflau deja într-un proces de negocieri la această temă. Dar, de la enunţarea ideii, de la susţinerea ei şi pînă la realizare este o distanţă destul de mare.

Astfel, la moment, din informaţiile ce se strecoară în presă, dar şi din afirmaţiile unor analişti politici, putem deduce că, chiar dacă susţin ideea în principiu, trei din cele patru partide îşi văd în această postură propriii lideri. E vorba de liderul PAS, Maia Sandu, liderul PDA, Andrei Năstase şi liderul PPEM, Iurie Leancă. Impresia ce se creează este că pe propriul candidat în postura de candidat comun al partidelor pro-europene nu insistă doar PLDM, fie că e vorba de lipsa unei candidaturi potrivite, fie că acest partid înţelege că, dat fiind declinul de imagine în care se află, nu are sens să insiste. Pentru liberal-democraţi participarea cu un candidat comun al partidelor pro-europene deja va însemna o mică victorie, deoarece aceasta va permite respectivului partid să iasă cu faţa curată din preconizatul scrutin.

Cît priveşte celelalte trei partide, cel mai probabil, acestea vor concura destul de dur încercînd să-şi promoveze propriul lider în postura respectivă. Iar în prim plan şi ca argumente, dar şi drept contrargumente vor fi scoase punctele forte şi punctele slabe ale fiecăruia dintre ei. Şi eu am decis să fac acest exerciţiu în cadrul prezentului material, încercînd să identific punctele forte şi cele slabe ale celor trei candidaţi.

Maia Sandu. La prima vedere, este cel mai bine poziţionat pretendent la postura de candidat unic al partidelor pro-europene. Nu are „pete de imagine” (cel puţin, acestea încă nu au fost scoase în evidenţă de oponenţi), conduce un partid „tînăr”, necompromis (deocamdată), e susţinută de americani (cel puţin, asta se vehiculează), este principială, are o poziţie destul de dură în raport cu corupţia şi lipsa de integritate, e percepută drept un bun candidat pentru funcţia de Preşedinte de către o bună parte din cetăţeni (acest lucru îl arată sondajele de opinie).

La capitolul puncte slabe ar fi de menţionat: lipsa de experienţă politică, lipsa unei structuri partinice ramificate în teritorii (în cazul în care susţinerea altor partide ar fi mai mult formală, acest aspect ar deveni extrem de important), lipsa de mijloace financiare (ce nu ar spune cei din echipa Maiei Sandu, dar acest aspect joacă un rol important în alegeri), aroganţa de care e suspectată de o parte din alegători, incapacitatea de a accepta compromisuri rezonabile (despre care vorbesc neoficial chiar şi acei cu care negociază Maia Sandu).

Andrei Năstase. Este pe una din primele poziţii în preferinţele alegătorilor atunci cînd sînt întrebaţi pe cine şi-ar dori să-l vadă în fruntea ţării (lucru ce reiese din sondaje), a crescut ca politician pe valul unor ample proteste împotriva guvernării, conduce un partid tînăr, apariţia căruia, după cum singur spune, a fost inspirată de cetăţeni, se bucură de un sprijin mediatic apreciabil, şi-a perfecţionat vizibil abilităţile de politician, inclusiv cele de a face faţă confruntărilor şi dezbaterilor politice.

La capitolul puncte slabe ar fi de menţionat că, în ultima perioadă, imaginea sa a avut de suferit ca urmare a amplelor atacuri mediatice la care a fost supus, dar şi pentru că nu tot timpul a ştiut să dea un răspuns pe măsură. De asemenea, orice s-ar spune despre oamenii ce stau în spatele său, Andrei Năstase are posibilităţi financiare relativ modeste şi aceasta se vede deja cu ochiul liber, iar aspectul financiar în alegeri contează enorm. În plus, chiar dacă stă mai bine la acest capitol decît Maia Sandu, nici Andrei Năstase nu are încă o infrastructură partinică suficient de puternică. La capitolul puncte slabe e de menţionat şi experienţa politică insuficientă.

Iurie Leancă. Are o bogată experienţă politică, este mai cumpătat decît Andrei Năstase şi Maia Sandu, are la dispoziţie o infrastructură partinică mai dezvoltată, beneficiază de suportul direct al unor parteneri europeni, cum ar fi, spre exemplu, Germania, are în echipă mai mulţi profesionişti decît ceilalţi doi potenţiali pretendenţi.

La capitolul puncte slabe este de menţionat declinul evident de imagine în care se află el şi partidul său, suspiciunile ce planează asupra sa privind independenţa politică reală pe care o are, suspiciunile privind rolul jucat în furtul de proporţii din sistemul bancar, faptul că, comparativ cu situaţia de acum mai bine de un an, numărul oamenilor ce-l văd în funcţia de Preşedinte s-a diminuat simţitor etc. Un moment destul de important este şi faptul că e prea puţin probabil că Iurie Leancă va fi susţinut de PLDM, partid pe care l-a părăsit anterior.

Probabil, toate aceste aspecte se iau în consideraţie sau vor fi luate în cadrul identificării posibilului candidat comun al celor patru partide pro-europene. Dar, dat fiind cele menţionat mai sus, evident că fiecare va încerca să scoată în prim plan propriile puncte forte, dar şi punctele slabe ale contracandidaţilor, iar aceasta, la un moment dat ar putea bloca procesul de negocieri.

Totuşi, o soluţie există. Cele patru partide nu trebuie să încerce singure să identifice un posibil candidat comun, căci riscă să înregistreze un eşec usturător în acest sens – acest lucru trebuie să-l facă cetăţenii. În perioada rămasă pînă la alegeri, aceste formaţiuni trebuie să organizeze un fel de alegeri primare în teritorii, adică, în fiecare raion să fie organizate mini-scrutine (după modelul aplicat de americani), în cadrul cărora cetăţenii s-ar expune asupra celei mai potrivite candidaturi. Iar cine va învinge în aceste mini-scrutine, după totalizarea rezultatelor pe ţară, acela şi să fie candidatul comun. Acesta de fapt este nu doar cel mai democratic procedeu posibil, ci şi unica şansă ca cele patru partide pro-europene să reuşească să identifice şi să propună alegătorilor un candidat comun.

Dumitru Spătaru