Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) condamnă cu vehemenţă intenţiile majorităţii parlamentare de a adopta o lege de transformare în datorie publică a banilor alocaţi de Banca Naţională pentru acoperirea găurii formate în rezultatul furtului miliardului de euro, transmite CURENTUL.
PSRM consideră această iniţiativă drept o nouă crimă împotriva propriului popor şi a fiecărui cetăţean în parte.
„Urmînd logica autorilor legii respective, obligaţia de a restitui miliardul furat este pusă pe seama cetăţenilor de rînd ai Moldovei. Aceştia sînt banii pe care trebuie să-i primească pensionarii, medicii şi profesorii, sînt fonduri care urmau a fi alocate pentru repararea grădiniţelor de copii şi a şcolilor, a spitalelor și instituţiilor de cultură. Autorităţile încearcă să mai jefuiască încă o dată propriul popor. Această iniţiativă demonstrează caracterul criminal și antisocial al regimului de la guvernare şi a partidelor care fac parte din el”, se spune în comunicat.
Totodată, PSRM amintește că, un an în urmă a iniţiat procedura de demitere şi tragere la răspundere penală a tuturor funcţionarilor implicaţi în proces. „Am iniţiat audieri parlamentare. Cu regret, constatăm că la doi ani de la jaful secolului, puterea, în loc să-i pedepsească pe cei vinovaţi, pregăteşte un nou furt. Pînă la momentul de faţă organele competente n-au prezentat nici un rezultat în acest sens”, spun ei.
PSRM se pronunţă categoric împotriva acestui proiect de lege.
„Conducerea ţării nu are nici drept moral, nici drept juridic să-i impună pe cetăţenii ţării să restituie din propriul buzunar urmările crimelor înfăptuite de cineva. Asta ar însemna să plătească un preț dublu pentru hoți și hoțiile înfăptuite. PSRM consideră necesară urmărirea penală a tuturor funcţionarilor care au fost implicaţi direct sau indirect în „furtul secolului”. Fondurile alocate pentru întoarcerea datoriei faţă de Banca Naţională trebuie puse pe seama oligarhilor şi funcţionarilor vinovaţi de „furtul secolului”, inclusiv prin confiscarea averilor și conturilor, atît în interiorul țării, cît și peste hotarele acesteia, prin naţionalizarea activelor deţinute, prin vînzarea vilelor, iahturilor, automobilelor scumpe şi a altor obiecte de lux, pe care le-au obţinut prin fraudă. Toate procesele penale trebuie să fie publice”, se mai spune în comunicat.
Precizăm că, astăzi, în cadrul şedinţei fracţiunii parlamentare a PSRM, deputaţii socialişti au adoptat o declaraţie vizavi de proiectul de lege nr. 257 privind emisiunea obligațiunilor de stat în vederea executării de către Ministerul Finanțelor a obligațiunilor de plată derivate din garanțiile de stat nr. 807 din 17.11.2014 și nr. 101 din 01.04.2015 emise de către guvernele Leancă și Gaburici, proiect care prevede de fapt că miliardul de dolari furat de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank va fi trecut pe seama cetăţenilor RM.
Andriana Cheptine