Zinaida Greceanîi este noul președinte al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. Decizia a fost adoptată astăzi, în unanimitate, în cadrul celui de-al XIV-lea Congresul Extraordinar al formațiunii, informează CURENTUL.
Zinaida Greceanîi, în calitate de lider de partid, a dat asigurări că, împreună cu echipa, va face imposibilul pentru a realiza toate obiectivele PSRM și pentru a soluționa necesitățile cetățenilor.
Socialista a spus că e vorba de proiecte pentru cetățenii din stînga Nistrului, programe pentru moldovenii din diaspora și desigur pentru cei de pe loc.
„În 2017 vom deschide centre de asistență pentru cetățeni în fiecare raion în cadrul organizației PSRM. Vom deschide structuri de partid în fiecare localitate, chiar și cele mai mici, și vom îmbunătăți calitatea structurilor de partid”, a declarat ea.
Zinaida Greceanîi a spus că pe umerii PSRM stă o responsabilitate mare pentru țară, pentru fiecare familie, copil, pensionar, veteran din RM. „Avem sincera dorință de a păstra Moldova, de o moderniza și a o face o țară în care să vrei să revii și nu să pleci”, a spus politiciana.
Noul lider al PSRM a mulțumit pentru încrederea acordată și a spus că va face totul pentru ca partidul să devină și mai puternic, iar scopurile PSRM să fie realizate.
Cristina Gurez