[ X ]
PSRM a înregistrat peste 8000 de candidaţi la alegerile locale
15 Mai

Astăzi, a avut loc şedinţa Consiliului Republican al PSRM la care au participat membrii Consiliului Republican, conducătorii organizaţiilor teritoriale, candidaţii PSRM la funcţia de primari ai oraşelor, transmite CURENTUL.

În cadrul şedinţei, liderul PSRM Igor Dodon a făcut totalurile privind înregistrarea candidaţilor PSRM pentru participare la alegerile locale 2015, în legătură cu finisarea procesului de depunere a actelor pentru înregistrare în cursa electorală.

Potrivit lui Igor Dodon, socialiştii vor fi prezenţi masiv la alegerile locale în întreaga Moldovă. Criteriul pentru preselecţia candidaţilor socialişti a fost bazat pe onestitate, profesionalism şi dorinţa de a face ordine în oraşele şi satele Moldovei.

În total, pe întreaga ţară Partidul Socialiştilor a înregistrat peste 8000 de candidaţi la alegerile locale.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Vlad Batrîncea a sesizat Biroul Politici de Reintegrare privind deschiderea secțiilor de votare pentru cetățenii din stânga Nistrului
    Politică |
  2. Poliția: Organizația criminală “Șor” implică minori și reprezentanți ai comunităților etnice pentru a crea dezbinare și a instiga la ură
    Social |
  3. CEC a recepționat cererile de înregistrare a Partidului Democrat Modern, Uniunea Creștin-Socială din Moldova și un candidat independent
    Politică |
  4. PSRM: Nu vom permite lipsirea cetățenilor țării de dreptul la vot, indiferent unde locuiesc și ce naționalitate au
    Politică |
  5. Vlah - solicitare către Trump și Putin: Să examineze, ca parte a pachetului de securitate regională, şi posibilitatea recunoaşterii internaţionale a neutralităţii Republicii Moldova
    Politică |
  1. Vlad Batrîncea a sesizat Biroul Politici de Reintegrare privind deschiderea secțiilor de votare pentru cetățenii din stânga Nistrului
    Politică |
  2. Poliția: Organizația criminală “Șor” implică minori și reprezentanți ai comunităților etnice pentru a crea dezbinare și a instiga la ură
    Social |
  3. CEC a recepționat cererile de înregistrare a Partidului Democrat Modern, Uniunea Creștin-Socială din Moldova și un candidat independent
    Politică |
  4. O delegație a Camerei Reprezentanților Congresului SUA, în vizită la Parlamentul Republicii Moldova
    Politică |
  5. PSRM: Nu vom permite lipsirea cetățenilor țării de dreptul la vot, indiferent unde locuiesc și ce naționalitate au
    Politică |