[ X ]
Protest la Cahul! Deputat: Socialiștii nu-și vor lăsa colegii la nevoie
5 Aprilie

Deputați din fracțiunea blocului Comuniștilor și Socialiștilor, consilieri raionali, conducerea organizației teritoriale Cahul a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) au participat, astăzi, la Cahul, în fața clădirii Procuraturii raionale, la un protest în apărarea președintelui raionului Cahul, Marcel Cenușă, care a fost reținut cu o zi înainte de Centrul Național Anticorupție, informează CURENTUL.

Participanții la miting au scandat: „Vrem o justiție corectă!”, „Nu represaliilor politice!”, „Nu fărădelegilor!”.

„Acest guvern acționează exact la fel ca regimul criminal oligarhic al lui Plahotniuc, am avut un guvern “albastru” – a devenit unul “galben”, dar metodele sunt absolut aceleași: ei rețin reprezentanții opoziției la comandă”, a declarat în cadrul protestului Victor Poleacov, președintele aripii de tineret a Gărzii Tinere PSRM.

El a menționat că autoritățile l-au reținut pe unul dintre cei mai activi președinți de raion care s-a dedicat plenar activităților umanitare de primire a refugiaților, un bărbat cu o reputație impecabilă, care se bucură de mult respect în raion. Este persoana care și-a permis să declare că raioanele au nevoie de sprijin financiar, deoarece bugetul local este auster și nu dispune de bani suficienți pentru plata salariilor profesorilor, medicilor și pentru a asigura activitatea vitală a organizațiilor locale.

Președintele fracțiunii PSRM în consiliul raional Cahul, Valeriu Valachi, a menționat în discursul său: „Îmi exprim regretul față de justiția care se produce în țara noastră, față de acțiunile actualei guvernări care au dus la arestarea președintelui consiliului raional, un coleg de nota 10, care niciodată nu a vârât mâna în haznaua statului. Cu părere de rău ne întoarcem în 2019, când justiția se făcea selectiv, când oamenii care nu convin guvernării se alegeau cu dosare supte din deget. Tot ce se face nu va duce la îmbunătățirea vieții și nu va duce la dezvoltarea țării, toate aceste acțiuni sunt un show politic.”

„Noi am venit astăzi să susținem președintele raionului și pe cei care au fost reținuți din anumite motive neclare. Guvernarea acționează astăzi ilegal. Cu părere de rău, reforma justiției nu funcționează pentru binele oamenilor. Mai întâi, l-au arestat pe procurorul general, Alexandr Stoianoglo, acum – pe Marcel Cenușă. Însă oamenii nu au nevoie acum de răzbunări politice. Ei sunt interesați de creșterea prețurilor, lipsa locurilor de muncă”, a declarat Ivanna Koksal, deputat.

Ea a subliniat faptul că socialiștii nu-și vor lăsa colegii la nevoie: „Vom lupta pentru vremurile bune pentru toți cetățenii și nu pentru un grup de oameni de la putere. Cerem eliberarea imediată a cetățenilor nevinovați și organizarea tuturor investigațiilor necesare”.

Adrian Lebedinschi, deputat, a spus că reținerea lui Marcel Cenușă este un atac raider asupra organelor administrației locale a regiunii. „De aceea Partidul Socialiștilor va cere eliberarea celor reținuți. Acțiunile de protest în apărarea lui Marcel Cenușă vor continua până vor fi eliberați toți cei reținuți, a menționat deputatul.

Potrivit afirmațiilor sale, „reținerea lui Cenușă este o comandă politică îndreptată împotriva oricărei persoane care va îndrăzni să critice puterea centrală, pentru ca, în consecință, să desemneze oameni loiali”.

Inapoi la arhiva noutaților