Socialiștii au protestat în fața Delegației Uniunii Europene din Chișinău, acuzînd de standarde duble, încălcări de legislație și de acțiuni antidemocratice ce au loc în Moldova, transmite Curentul.md
Măsura de protest a fost organizată ca urmare a reținerii pe parcursul zilei de ieri a cetățeanului Finlandei, Johan Bäckman, invitat în Moldova de Igor Dodon pentru a participa la o conferinţă ştiinţifică internaţională pe tema federalizării.
Ieri, liderul PSRM a avut o adresare specială către reprezentantul UE la Chișinău: „Mă adresez către ambasadorul Uniunii Europene Pirkka Tapiola, care este şi el finlandez: acestea sînt standarde europene? De ce un cetăţean al UE a fost expulzat din ţară?”
Socialiștii susțin că reținerea expertului finlandez a fost organizată din timp, iar acțiunile organelor de drept au fost cu depășirea atribuțiilor și procedurilor legale. Aceștia au mai adăugat că invitatul lor a fost expulzat din Moldova, cu interdicție de intrare în țară pe un termen de 5 ani, fără să se prezinte careva explicații, iar pe parcursul zilei de astăzi vor contesta în instanța de judecată reținerea și aplicarea interdicției.
Unul din protestatari a spus că cele petrecute pe parcursul zilei de ieri reprezintă o acțiune care nu este demnă de urmat. „Un expert internaţional, un cetățean al UE a fost expulzat fără a i se da măcar un avocat sau vreo explicație referitoare la ce faptă ieşită din comun a comis dumnealui pentru care i-a fost aplicată această măsură”, a mai menționat sursa.
Potrivit informațiilor de pînă acum, organele de drept au intervenit și l-au expulzat pe Johan Bäckman pe motiv că acesta este o amenințare la securitatea Republicii Moldova, în contextul evenimentelor din regiune.
Diana Cebotari