Timp de jumătate de zi de proces electoral, încă sunt întîmpinate diferite deficiențe în mersul alegerilor. Despre aceasta a anunţat în cadrul unui briefing de presă Pavel Postică, şeful Efortului de monitorizare Promo-LEX.
După cum informează TRIBUNA, Pavel Postică a declarat că, sunt mai multe încălcări și deficiențe în mersul procesului electoral.
„Atragem atenția că la o secție de votare din Mihăileni la deschidere au participat doar 2 membri ai biroului electoral, secția de votare a fost deschisă cu mai puțin număr de membri cum ar fi fost necesar”, a precizat el.
Totodată, referindu-se la aspectele tehnice cu privire la amenajarea secțiilor de votare, Pavel Postică a enumerat: „Lipsa curentului electric, astfel de cazuri s-au în aproximativ 5 secții de votare, la registru de stat al alegătorului o sumedenie de secții de votare au întîmpinat respectivele probleme, totuși am scoate în evidență că într-o secție de votare o perioadă de timp nu au funcționat laptopul”.
În același context, expertul Promo-Lex s-au referit și la dotarea tehnică. „CEC a dotat cu echipament uniform toate secțiile de votare din țară totuși nu tot echipamentul este de o calitate foarte bună, foarte multe urne de vot se sparg. Sperăm noi că aceste deficiențe să nu trezească acuzații politice”, a spus el.
Anumite deficiențe s-au întîlnit și la listele electorale. Potrivit experților, mai mulți alegători nu s-au regăsit în listele electorale. „Cel mai grav ce urmează să se țină cont în viitor, este că într-o secție de votare din Florești, acolo unde votează regiunea transnistreană au dotat cu suficiente buletine de vot secția de votare dar nu au dotat cu liste electorale suplimentare respectiv, la momentul cînd au votat 150 persone s-au terminat listele electorale, ulterior au fost aduse liste electorale din secția de votare apropiată”, au subliniat ei.
La fel, deficiențe s-au depistat și la instruirea membrilor. „Am atestat faptul că, într-o secție de votare Președintele biroului electoral a interzis observatorilor să filmeze și am observat în mai multe intrări în incinta secțiilor de votare amplasate imagini care este interzisă filmarea și fotografierea, totuși atragem atenția că observatorilor se permite”.
Pavel Postică a mai enumerat cîteva cazuri de încălcăre, precum că nu se aplică ștampila 30.11.2014; în două secții de votare, cîte un alegător cînd a venit să voteze deja a depistat ca cine va a votat în locul său; dar și fotografierea buletinelor de vot; transportarea alegătorilor la vot; dar și multe situații de agitație electorală.
Andriana Cheptine