[ X ]
Promo-LEX a prezentat un studiu cu privire la constestaţiile electorale depuse la CEC
11 August

Cele mai multe contestații depuse la Comisia Electorală Centrală (CEC), atît în alegerile parlamentare, cît și în alegerile locale generale, vizează agitația electorală ilegală, dar și încălcarea condițiilor de plasare a publicității electorale. Cel puțin aceasta reiese din studiul realizat și prezentat astăzi de Promo-LEX, transmite CURENTUL.

În alegerile parlamentare din 2014, reprezentanții partidelor politice au depus la CEC circa 78 contestații. Astfel, cele mai multe contestații a depus PCRM – 22, urmat de PSRM – 17, PDM – 15, MPA – 9, PLDM – 6, PPRM- 4, PNL și Patria – cîte 2, iar PAD – 1. De menționat că, obiectul contestațiilor depuse la CEC sunt agitația ilegală, încălcarea condițiilor de plasare a publicității electorale – 67%, folosirea resurselor nedeclarate și a resurselor administrative – 25%, iar altele – 8%.

Cît despre soluționarea contestaților de CEC, Promo-LEX susține că, au fost examinate în fond – 40 contestații, transmise altor instituții conform competenței -22, contestații restituite contestatarilor – 10, iar retrase – 6.

Totodată, în alegerile locale generale din 14 – 28 iunie 2015, au fost depuse 70 de contestații. Cele mai multe contestații au fost depuse de partide politice – 53, candidații independenți – 9, alegători – 6 și alții – 2. De menționat că, și în cazul alegerilor locale, obiectul contestațiilor depuse la CEC sunt agitația electorală – 26, altele – 27, înregistrarea concurenților – 7, difuzarea informației – 5, nulitatea alegerilor – 4, dar și folosirea mijloacelor – 3.

Cît despre soluționarea contestaților de CEC, Promo-LEX susține că, au fost contestații restituite fără a fi examinate – 26, remise conform competenței – 23, examinate în fond – 18, retrase – 3.

Promo-LEX a venit și cu o serie de recomandări: „Necesitatea delimitării noțiunilor de contestație/cerere prealabile și cerere de chemare în judecată; instruiri în domeniile legate de confirmarea rezultatelor alegerilor și validarea mandatelor; dezvoltarea abilităților concurenților electorali în vederea prezentării calitative a cauzelor în instanță; evidența separată a cauzelor electorale; formarea completelor specializate în domeniul electoral în instanțele de judecată de fond și de apel, dar și publicarea unui ghid cu modele de acte procedurale ale instanțelor de judecată”.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților