[ X ]
Proiectul politicii fiscale, vamale și bugetare pe anul 2016, aprobat de Guvern
12 Martie

Membrii Cabinetului de miniştri au aprobat, astăzi, proiectul de lege cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative – pentru realizarea politicii fiscale, vamale și bugetare pentru anul 2016, transmite CURENTUL.

Noile prevederi legislative sunt orientate spre asigurarea unui mediu economic stabil, favorabil dezvoltării afacerilor din ţară şi atragerii investitorilor străini, și spre crearea unor mecanisme de contribuţie echitabilă pentru persoanele fizice.

În vederea susținerii mediului de afaceri, Guvernul a prevăzut majorarea termenului de raportare a pierderilor  rezultate din desfășurarea activității de întreprinzător, de la 3 la 7 ani. Totodată, este revizuită baza impozabilă a taxei pentru dispozitivele publicitare: diminuarea cuantumului taxei percepute pentru restabilirea patentei, acordarea dreptului stingerii obligaţiei fiscale prin achitare prin intermediul altor prestatori de servicii de plată și acordarea dreptului agenților economici de a depune dările de seamă fiscale la orice organ fiscal teritorial.

Măsurile prevăzute în proiectul pe 2016, prin care se urmăreşte acumularea de noi resurse financiare la buget, se referă la: introducerea impozitului pe avere și ajustarea cotelor accizelor la unele categorii de mărfuri la rata inflației, printre care impozitul funciar și taxa pentru folosirea drumurilor (vinieta), a cărei încasare va fi în competenţa Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor.

Proiectul de lege conţine măsuri care pornesc, în fond, de la prevederile Programului de activitate a Guvernului, Strategiei Naţionale „Moldova 2020”, Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele sale membre, pe de o parte, și Reşpublica Moldova, pe de altă parte, altor programe şi strategii naţionale.

Politica fiscală, vamală și bugetară pentru anul 2016 urmează să fie discutată şi adoptată de către Parlamentul Republicii Moldova.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților