Proiectul de lege de modificare a Constiţiei, ce ţine de excluderea imunităţii parlamentare, a fost înregistrat în Parlament. Anunţul a fost făcut de speaker-ul Andrian Candu, transmite CURENTUL.
„Proiectul de lege este subsemnat de 35 de deputaţi şi chiar astăzi va fi înregistrat şi intră oficial pe agenda de lucru a Parlamentului”, a declarat preşedintele Legislativului.
Reamintim că, zilele trecute, Curtea Constituţională a avizat pozitiv acest proiect de lege. Potrivit legislaţiei în vigoare, proiectul dat poate fi adoptat în Parlament după cel puţin 6 luni de la prezentarea lui.
Adrian Platon