La propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, Eduard Harunjen a fost numit în funcţia de prim-adjunct al Procurorului General, transmite CURENTUL.
Eduard Harunjen are 43 de ani, şi-a început cariera în cadrul organelor Procuraturii în anul 1994, deţinînd pe parcurs mai multe funcţii: în procuratura mun.Chişinău, şef al Secţiei control al urmăririi penale şi procuror pentru misiuni speciale în Procuratura Generală, iar în august 2013 a fost numit Procuror Anticorupţie – funcţie pe care a deţinut-o pînă în prezent. Pe parcursul activităţii a fost decorat cu insigna de piept „Eminent al Procuraturii” şi medalia „Pentru serviciu impecabil”, clasa I. Actualmente, deţine gradul de calificare – consilier juridic de rangul I.
Conform art.40 al Legii cu privire la Procuratură, prim-adjunctul şi adjuncţii Procurorului General sînt numiţi în funcţie de către Procurorul General, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, pentru un mandat de 5 ani.
Adrian Platon