Campania electorală a alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014 se apropie de sfîrşit şi deja pot fi făcute primele concluzii de ordin general despre aceasta. Iar pentru cei care pricep cît de cît în politică este evident că aceasta are cîteva particularităţi care, cel mai probabil, vor rămînea în istorie.

În primul rînd, este de menţionat că actuala campanie electorală a fost una foarte calmă. Este poate cea mai calmă campanie electorală din istoria Republicii Moldova, acest lucru fiind chiar contrar logicii, dacă e să luăm în calcul şi situaţia regională creată în ultimele luni. Nu s-a văzut mai deloc lupta dintre putere şi opoziţie, nu s-a văzut nici măcar o concurenţă oarecare dintre partidele extraparlamentare şi cele parlamentare şi nici lupta pentru careva segmente de electorat. Dacă nu ar fi fost anterior diminuat pragul electoral minim necesar pentru validarea rezultatelor alegerilor (o treime din numărul total de alegători) această calmitate ar fi fost un motiv pentru a presupune că scrutinul nu va fi validat cauza apatiei avansate a electoratului.

În al doilea rînd, ar fi de menţionat frontul comun făcut de două din cele trei partide de guvernare – PLDM şi PD. A fost pentru prima dată în Republica Moldova, cînd două partide ce au fost la guvernare împreună nu s-au atacat reciproc în alegeri, nu au încercat să dea vina unul pe altul şi să se sugrume în lupta pentru voturi. Spre exemplu, partidele membre ale Coaliţiei de guvernare create în 1998, în următoarele alegeri au dus o luptă dură între ele, la fel fiind şi cu partidele ce au creat coaliţia de guvernare după alegerile din iulie 2009.

În al treilea rînd, această campanie s-a remarcat printr-un calcul la rece vizînd perioada postelectorală de care au dat dovadă mai toate partidele mari. PLDM şi PD nu s-au atacat, luînd în calcul faptul că posibil vor trebui să meargă din nou împreună după alegeri, constituind o nouă coaliţie de guvernare. PL, contrar felului său de a se manifesta (destul de „zgomotos”) în politica moldovenească, de această dată a avut un comportament destul de calculat, înţelegînd, probabil, că orice atac al său împotriva PLDM şi PD ar reduce şansele unei noi coaliţii pro-europene. Chiar şi cei din Partidul Comuniştilor au dat dovadă de o precauţie oarecare, corectîndu-şi din mers mesajele politice şi formulînd o poziţie conciliantă vizavi de integrarea europeană a Republicii Moldova. Probabil, acest lucru a fost făcut, de asemenea, avînd la bază unele calcule ce au vizat perioada postelectorală.

În al patrulea rînd, această campanie electorală la sigur va rămînea în istorie ca şi campania cînd în premieră absolută un partid politic cu pondere şi cu şanse de a ajunge la guvernare a promovat deschis mesajul privind necesitatea aderării Republicii Moldova la NATO. Este vorba despre Partidul Liberal, care nu doar a inclus acest obiectiv în programul său, argumentîndu-l prin situaţia actuală din spaţiul ex-sovietic, dar a şi organizat periodic evenimente la temă.

În al cincilea rînd, în premieră absolută, în această campanie electorală un partid a prezentat un plan de alipire a Republicii Moldova la România, în context fiind fixat şi un termen orientativ – anul 2018.

În al şaselea rînd, în premieră absolută un partid politic a venit cu un plan concret de aderarea a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Este vorba despre Partidul Liberal Democrat din Moldova şi Planul 2020, care prevede aderarea ţării noastre la UE în 2020.

În al şaptelea rînd, în premieră absolută în cursa electorală s-a înscris un partid cu mesaj clar şi care nu lasă loc de alte interpretări – alipirea Republicii Moldova la Federaţia Rusă. Este vorba despre Mişcarea social-politică „Ravnopravie”, condusă de Valeriu Climenco.

În al optulea rînd, o premieră pentru campaniile electorale din Republica Moldova a fost şi faptul că o formaţiune politică (Partidul Liberal Reformator) şi-a axat campania electorală exclusiv pe lupta cu oligarhia, făcînd abstracţie în totalitate de alte elemente caracteristice unei campanii electorale clasice.

În al nouălea rînd, e de menţionat şi aşa-numitul fenomen al partidului lui Renato Usatîi. Pentru prima dată un partid înregistrat cu doar cîteva zile înainte de startul oficial al campaniei electorale are şanse a de trece pragul electoral, iar electoratul său a fost „ademenit” preponderent cu concerte ale diferitor staruri decît cu programe politice şi soluţii de alternativă pentru problemele ţării.

În al zecelea rînd, actuala campanie electorală va rămîne în istorie ca prima campanie desfăşurată vre-odată în Republica Moldova în care Rusia a avut un singur favorit – Partidul Socialiştilor. Pînă în prezent, Rusia a preferat să mizeze, direct sau indirect, pe minimum două formaţiuni politice.

Aceste zece elemente sînt cele mai distinctive pentru actuala campanie electorală şi, la sigur, ele vor fi introduse în literatura de specialitate de cercetători. Dar nu este exclus că aceştia se vor referi şi la alte elemente care nu se regăsesc în prezentul comentariu.

Dumitru Spătaru