Rezultatul bun înregistrat de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) în alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 (primul loc în preferinţele alegătorilor cu circa 21% din voturi) i-a surprins pe mulţi, cu atît mai mult că majoritatea sondajelor de opinie efectuate în timpul campaniei electorale nu dădeau şanse acestei formaţiuni nici măcar de a trece bariera electorală. În această situaţie, este logic să ne întrebăm prin ce se explică acest rezultat surprinzător.
Prima posibilă explicaţie este susţinerea masivă de care au beneficiat socialiştii în timpul campaniei electorale din partea Kremlinului şi personal a lui Vladimir Putin. Moscova a transmis un mesaj clar alegătorilor pro-ruşi din Republica Moldova că miza sa este anume Partidul Socialiştilor şi nu alte formaţiuni situate pe acelaşi segment de electorat. Socialiştii au jucat destul de bine această carte, convertind în dividende politice atît întrevederile avute în ajunul alegerilor cu Vladimir Putin şi cu Patriarhul Kirill, cît şi întrevederile cu diverşi oficiali ruşi (Narîşkin, Romadanovski) în rezultatul cărora s-a reuşit crearea impresiei că multe din problemele existente în relaţiile bilaterale (cea a migranţilor moldoveni sau a ridicării embargoului la importul produselor agricole moldoveneşti) pot fi soluţionate.
A doua posibilă explicaţie este mesajul electoral ambiguu al comuniştilor în acest scrutin şi lipsa practic totală de acţiune a PCRM în alegeri, ceea ce automat a poziţionat PSRM ca cea mai activă şi mai combativă formaţiune pro-Est din Republica Moldova. Comuniştii, în mod inexplicabil, au abandonat practic în totalitate mesajul pro Uniunea Vamală, promovînd totodată un mesaj de toleranţă evidentă faţă de integrarea europeană a Republicii Moldova. Spre deosebire de alte scrutine, PCRM a evitat practic în totalitate mesajele radicale, avînd o prestaţie relativ calmă, iar aceasta, se vede, nu prea a fost pe placul unui anumit segment de electorat de stînga, care, de obicei, se manifestă destul de vehement.
Se presupune că există minimum două explicaţii ale acestui comportament al PCRM: 1) înlăturarea din formaţiune a echipei lui Mark Tkaciuk, care era adeptul unor manifestări mai vehemente ale PCRM; faptul că PCRM se pregătea de o revenire la putere (de sine stătător sau împreună cu alt partid) şi îşi dorea o atitudine tolerantă din partea partenerilor europeni ai Republicii Moldova, dar şi a segmentului de electorat care susţine vectorul european. Aşa sau altfel, dar pasivitatea evidentă a comuniştilor, schimbarea radicală de comportament i-a jucat festa acestui partid şi a determinat migrarea spre socialişti a unei părţi importante a electoratului său tradiţional.
A treia posibilă explicaţie este excluderea din campanie a Partidului „Patria”, cap de listă al căruia era Renato Usatîi. Acest partid era creditat în sondaje cu peste 10% din voturile alegătorilor. O parte din simpatizanţii săi au votat demonstrativ partidul respectiv, chiar dacă ştiau că el a fost exclus din competiţia electorală. Altă parte însă, se poate de presupus, a votat Partidul Socialiştilor, care, cel puţin la capitolul politică externă, are aceeaşi viziune ca şi „Patria”.
O a patra posibilă explicaţie a succesului socialiştilor este faptul că formaţiunea lui Igor Dodon la un moment dat a ajuns să fie considerată principalul oponent al actualei puteri. Şi „meritul” în acest sens revine atît comuniştilor, care au cedat benevol postura de principala forţă de opoziţie, cît şi principalelor partide pro-europene, care, în repetate rînduri, au dat impresia că-i deranjează comportamentul socialiştilor, că consideră această formaţiune un oponent redutabil şi că-l tratează cu maximă atenţie. Toate atacurile din partea comuniştilor şi a partidelor pro-europene nu au făcut decît să sporească ponderea politică a PSRM.
A cincea posibilă explicaţie este, desigur, acel enorm volum de lucru depus de echipa lui Igor Dodon în campania electorală, dar şi înainte de aceasta. În ultimii minimum doi ani, PSRM a fost unul dintre cele mai active şi vizibile partide din Republica Moldova, iar campania electorală a desfăşurat-o după toate regulile, luptînd pentru fiecare posibil vot. În opinia mai multor specialişti în materie, PSRM a avut cea mai bună campanie electorală, alături de PD şi PLDM, iar aceasta nu avea cum să nu-şi spună cuvîntul asupra rezultatului final.
Desigur, pot fi şi alte posibile explicaţii, dar şi cele cinci enunţate sînt suficiente pentru a argumenta scorul electoral bun înregistrat de socialişti în campania electorală din anul curent. Şi indiferent cum vor evolua lucrurile în continuare, este clar că, datorită rezultatului de duminică, PSRM devine una din principalele forţe politice ale ţării, care va da tonul vieţii politice autohtone minimum în următorii patru ani.
Dumitru Spătaru
