Noul Prim-ministru al Republicii Moldova, Chiril Gaburici, contrar aşteptărilor şi unor declaraţii ce nu sunau deloc bine pentru el, şi-a început exercitarea atribuţiilor de serviciu în forţă, iar primele acţiuni întreprinse de el deja ne permit să facem anumite concluzii despre calităţile pe care le are şi pe cît de eficient va fi mandatul său.
Din start, el s-a arătat preocupat de o problema destul de importantă – eficienţa activităţii Cabinetului pe care-l conduce. Chiar în prima şedinţă a Executivului, el a venit cu o adresare către membrii Cabinetului de miniştri în care i-a chemat să depună maximum de eforturi pentru a face faţă misiunii dificile ce-i revine actualului Guvern în condiţiile create în interiorul Republicii Moldova, dar şi în plan regional. Şi vrînd parcă să dea tempoul de lucru în noul Guvern, chiar din prima şedinţă el a venit cu indicaţii şi poziţii clare care au vizat astfel de domenii ca: situaţia de pe piaţa valutară, situaţia legată de politica bugetar-fiscală şi Legea bugetului de stat pentru anul curent, situaţia de pe piaţa produselor petroliere şi de pe piaţa produselor farmaceutice, situaţia criminogenă.
Iar ca toate aceste declaraţii şi indicaţii să aibă continuitate, în zilele următoare Premierul a avut mai multe vizite şi şedinţe, printre care se numără: vizita de la Spitalul republican şi ulterioara şedinţă în vederea elucidării situaţiei legate de creşterea preţurilor la medicamente şi insuficienţa acestora în instituţiile medicale; vizita la cel mai mare producător de produse de panificaţie din ţară, SA „Franzeluţa”, de unde a ieşit cu promisiunea că pînea socială nu se va scumpi; vizita la una din pieţele agro-alimentare pentru a se documenta la faţa locului asupra situaţiei privind preţurile; şedinţa cu reprezentanţii sistemului bancar, de unde din nou a ieşit cu declaraţii concrete despre ce urmează să se facă în continuare, Iar dacă mai adăugăm aici şi acţiunile întreprinse în comun cu Speakerul Adrian Candu şi cu guvernatorul Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu în vederea detensionării situaţiei de pe piaţa valutară, obţinem un tablou aproape complet al acţiunilor şi preocupărilor noului Premier în primele zile ale mandatului său.
Întrevederea pe care a avut-o cu Preşedintele român, Klaus Iohannis, dar şi vizita întreprinsă la Bruxelles, unde a avut întrevederi cu mai mulţi oficiali europeni au permis de făcut primele concluzii despre abilităţile noului şef al Cabinetului de miniştri la capitolul politică externă. Chiar dacă mai are de lucrat în această direcţie, Chiril Gaburici a dat impresia că conştientizează perfect acea responsabilitate enormă ce-i revine la capitolul politică externă şi continuarea cursului de integrare europeană.
Şi dacă la capitolul „manifestări tehnocrate”, profesioniste, noul Premier s-a descurcat la un nivel satisfăcător, se vede că la capitolul discurs public mai are de lucru. Probabil, Premierul încă nu se simte suficient de comod beneficiind de o atenţie sporită din partea presei şi, probabil, din această cauză mai comite unele greşeli de exprimare. Dar astfel de probleme se rezolvă cu timpul, ele dispărînd odată cu sporirea gradului de acomodare în funcţie.
Cam acestea ar fi primele impresii despre noul Premier. În rest, rămîne să vedem dacă aparenţele îşi vor găsi confirmare în practică sau, cum spun francezii, se vor dovedi înşelătoare.
Dumitru Spătaru