[ X ]
Primarul capitalei: Au plecat și vor pleca din funcție doar cei care nu-și fac treaba
16 August

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că proiectele aflate în desfășurare și planificate pentru anul curent, în toate sectoarele capitalei, trebuie finalizate calitativ în termenele stabilite de contractele semnate – „avertizarea este adresată pretorilor și responsabililor care și-au luat angajamentele respective față de locuitorii capitalei”, a adăugat edilul, informează CURENTUL.

„Am anunțat despre 3 luni – termen limită pentru fiecare pretor”, notează Ceban, pe Facebook.

Tot el spune că va evalua activitatea și se vor rămâne în funcție doar cei care vor face față.

„De la preluarea mandatului nu am demis pe nimeni din funcție pe criteriu politic. Au rămas în funcții oameni din diverse partide. Nu mă interesează culoarea politică, contează profesionalismul și dedicația față de munca făcută. Au plecat și vor pleca din funcție doar cei care nu-și fac treaba”, adaugă Ceban.

Primarul mai spune că depășirea termenelor sau executarea lucrărilor neconforme va aduce după sine taxarea dură a celor vinovați.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților